Proteste în Europa, împotriva ”tiraniei medicale”

29 Aug 2020
Proteste în Europa, împotriva ”tiraniei medicale”

Cei care se opun portului măştii şi restricţiilor pentru combaterea coronavirusului au ieşit în stradă sâmbătă în mai multe oraşe ale Europei, cea mai mare manifestaţie de la Berlin fiind întreruptă de poliţie din cauza nerespectării măsurilor sanitare, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.

La Londra, o mie de persoane au cerut în Trafalgar Square "încheierea tiraniei medicale".

La Paris, 200 până la 300 de persoane au protestat împotriva portului obligatoriu al măştii. Sophie, o pariziană de circa 50 de ani, a venit să protesteze pentru "libertatea de a alege". "Sunt pur şi simplu o cetăţeană furioasă din cauza măsurilor liberticide care nu au nicio justificare medicală", a spus ea.

La Berlin, cortegiul abia plecat de circa 20.000 de participanţi, potrivit poliţiei, a trebuit să se oprească. Invocând faptul că "distanţarea minimă" nu este respectată în pofida solicitărilor repetate ale forţelor de ordine, poliţia a decis că "nu există altă posibilitate decât dispersarea acestei adunări".

După ce au fost somaţi să plece la începutul după-amiezii, manifestanţii, dintre care mulţi erau aşezaţi, au rămas la faţa locului şi au strigat "rezistenţă" şi "Noi suntem poporul", un slogan al extremei drepte, iar unii au cântat imnul naţional.

Mii dintre ei au continuat să manifeste în cadrul unui protest care s-a putut derula fără intervenţia poliţiei. Mai multe grupuri au organizat sit-in-uri şi au blocat artere în mai multe locuri din Berlin. Un grup a aruncat cu pietre şi sticle în forţele de ordine, care au efectuat două arestări, potrivit poliţiei.

"Nu sunt un simpatizant al extremei drepte, sunt aici pentru a apăra libertăţile noastre fundamentale", a declarat pentru AFP Stefan, un berlinez de 43 de ani, cu craniul ras, care purta un tricou gri pe care era scris cu majuscule albe: "Gândeşte, ajută!".

"Muţi spun că nu există decât câţiva inşi de extremă dreaptă în stradă dar, în realitate, ei sunt cei care organizează manifestaţia", spune pe de altă parte Belinda, care a participat la o contramanifestaţie organizată de stânga radicală Die Linke.

Alte stiri din Externe

Ultima oră