Europa vrea să-și câștige independența în producerea atât de tratament, cât și a unui vaccin împotriva noului coronavirus, dar se confruntă cu o mare problemă: dependența de plasmă furnizată de Statele Unite ale Americii, transmite Reuters.
Pe măsură ce apar din ce în ce mai multe probleme în colaborarea internațională, Uniunea Europeană se luptă să întrerupă cercul vicios al dependenței de plasma americană, componenta esențială a tratamentului anti-COVID19.
Criza de coronavirus va impune schimbarea sistemului european al donațiilor de sânge. Statele Unite își asigură stocuri suficiente de plasmă prin intermediul unor campanii de donații care sunt recompensate financiar. În majoritatea statelor europene, donațiile nu sunt plătite din rațiuni de siguranță, dar și din motive de etică.
Comisia Europeană a găzduit săptămâna trecută o întâlnire extraordinară a mai multor experți pentru a descoperi posibilitatea ca Europa să își asigure cantitatea de plasmă de care are nevoie, fără să mai apeleze la importuri.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei nu a avut nicio informație suplimentară cu privire la detaliile stabilite de experți.
UE a stabilit un buget extins pentru a mări independeța farmaceutică a regiunii. La ora actuală finanțează producerea unui derivat pe bază de plasmă ce va putea fi folosit în tratarea pacienților depistați cu noul coronavirus și a pus la punct o bază comună de date pentru a aduna toate rezultatele tratamentelor din spitalele europene.
Plasma a fost folosită pentru a produce tratamente esențiale cum ar fi imunoglobulina sau medicamentele folosite în tratarea sângerării. Valoarea de piață a acestor produse pe bază de plasmă depășește 20 de miliarde de euro pe an și va continua să crească.
Aproximativ 35% din necesarul de plasmă pentru a trata cei peste 300.000 de europeni cu afecțiuni cronice provine din Statele Unite, conform Asociației Terapiei Plasmei (PPTA).
Situația incertă din timpul pandemiei ar putea duce la întreruperea temporară a furnizării de plasmă din SUA și ar avea un impact devastator asupra pacienților.
Organizația PPTA a precizat că refuzul guvernelor de a oferi recomense în bani donatorilor ar putea fi contraproductiv și a folosit exemplul Germaniei. Țara este cel mai mare donator de plasmă din Europa și este printre puținele care folosește această metodă de a recompensa voluntarii.
Lipsa donatorilor de plasmă în Europa a fost adâncită de măsurile de carantinare a populației. Chiar dacă s-au luat toate măsurile pentru a preveni o posibilă infectare și s-au relaxat chiar și restricțiile de donare, numărul voluntarilor a scăzut drastic.
Europa nu se confruntă la ora actuală cu o situație alarmantă din cauza lipsei plasmei, dar experții se tem că ar putea să apară mult mai târziu aceste efecte.
Pandemia a crescut exponențial cantitatea de plasmă necesară tratamentelor, deoarece cel mai eficient mod de a trata coronavirusul este cel cu ajutorul plasmei hiperimune.
”Plasma convalescentă”, așa cum a fost denumită de specialiști, s-ar putea să fie extrem de utilă în tratamentul profilactic al coronavirusului.