Cel puțin o țară din Europa nu va avea probleme turistice vara care vine…
Malta a devenit prima țară europeană care permite cultivarea limitată și posesia de canabis pentru uz personal, măsura fiind adoptată marți de către parlamentul țării, scrie The Guardian.
Parlamentul maltez a aprobat cu 36 de voturi pentru și 27 împotrivă (da, poate de aceea sunt așa de eficienți, sunt 63 cu totul) ca toți adulții să poată deține până la 7 grame de canabis și să crească maximum 4 plante.
Cu toate acestea, fumatul de canabis va rămâne interzis în spațiile publice și orice persoană care este prinsă fumând în fața unui copil va fi pasibilă de o amendă în cuantum de 300-500 de euro.
Situația europeană
Malta încearcă de asemenea de ceva vreme să se poziționeze în postura de lider european al producției de canabis medicinal după ce în 2018 a aprobat o legislație ce permite creșterea de canabis în scopuri medicinale și de cercetare.
Olanda are la rândul ei o atitudine liberală față de canabis, permițând vânzarea de cantități mici, deși în mod oficial acest lucru este ilegal.
Luxemburg a anunțat planuri similare în luna octombrie însă Legislativul acestei țări nu a aprobat încă măsura.