Tribunalul administrativ federal german, sesizat de Ministerul de Interne al landului Saxonia Inferioară, a dat undă verde expulzării a doi indivizi, un nigerian de 22 de ani și un algerian de 27 de ani, reținuți la 9 februarie la Goettingen, în cadrul unei vaste percheziții. Anunţul a fost făcut marţi de ministrul de Interne al landului Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), potrivit heute.de.
Cei doi bărbați, plasați în arest provizoriu, erau suspectați de poliție că pregătesc un atentat islamist. Cunoscuți pentru aparteneța la mediile salafiste, ei erau clasați ca potențial periculoși
"Am aplicat cea mai dură măsură la adresa drepturilor unor străini, pentru a avertizat în legătură cu un pericol real", a declarat Pistorius, care a precizat că aceştia urmează să fie expulzaţi rapid şi vor primi interdicţie definitivă de a reveni în Germania.
"Trimitem un semnal clar tuturor fanaticilor, că nu le lăsăm nici măcar un centimetru de acţiune pentru planurile lor care pun în pericol vieţi omeneşti, vom acţiona cu severitate şi cu toate mijloacele de care dispunem, indiferent dacă s-au născut sau nu aici", a mai spus Pistorius, citat de heute.de.
Un drapel al organizației Stat Islamic, precum și o armă de foc le-au fost confiscate fiecăruia la Goettingen, unde locuiau împreună cu familiile lor. Atentatul "ar fi putut avea loc în orice moment", a precizat poliția, fără să poată stabili dacă armele descoperite erau prevăzute să servească acestui atac.
Parchetul nu s-a sesizat pentru declanșarea unei anchete penale, considerând că, deși cei doi suspecți au evocat posibilitatea de a comite un atentat, ei nu au decis nimic concret.
Ministrul de Interne al landului Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, a hotărât, totuși, să lanseze procedura de expulzare, contestată de cei doi bărbați în fața Tribunalului federal administrativ care în final a validat expulzarea lor.
Agenţiile internaţionale de presă comentează, în acest context, că această decizie, inițiată de un land condus de social-democrați, ilustrează înăsprirea atitudinii autorităților germane după atentatul cu un camion, comis la 19 decembrie asupra unui târg de Crăciun la Berlin de către tunisianul Anis Amri, atentat soldat cu moartea a 12 oameni.
Acestui tunisian de 24 de ani i se refuzase cererea de azil, dar nu a fost expulzat niciodată, potrivit Berlinului, din cauza lipsei de cooperare a autorităților de la Tunis.
La sfârșitul lui februarie, coaliția formată de conservatori și social-democrați a cancelarului Angela Merkel a adoptat un proiect de lege vizând accelerarea expulzării a mii de solicitanți de azil refuzați și a străinilor considerați periculoși pentru securitatea națională sau a căror cerere de azil a fost respinsă.