Unul dintre cei trei vulcani activi din Italia a început să erupă luni, generând peste o mie de cutremure, majoriatea de magnitudine mică.
Cel mai puternic dintre ele, cu o magnitudine de 4,8 pe Richter şi produs la o adâncime de mai puţin de un kilometru, a provocat stricăciuni unei biserici şi mai multor clădiri din localitatea Santa Venerina.
28 de oameni au suferit răni uşoare şi un bătrân de 80 de ani a fost scos teafăr de sub dărâmăturile unei case.
Din cauza seismului, pe o autostradă au apărut fisuri, iar șoseaua a fost închisă pentru inspecție.
Zeci de familii din rândul localnicilor şi-au petrecut noaptea pe străzi, ca măsură de precauţie.
Şase localităţi au suferit cele mai mari pagube materiale. Campanila bisericii Santa Maria Santissima del Carmelo, aflată în comuna Acireale, s-a prăbuşit. S-a prăbuşit şi statuia Sfântului Emidio, venerat în acea zonă, întrucât este considerat un protector împotriva cutremurelor de pământ.
Într-o altă comună, zidurile unei locuinţe s-au prăbuşit.
Pompieri din întreaga regiune, dar şi din Calabria învecinată, s-au grăbit miercuri la primele ore ale dimineţii spre comunele siciliene afectate de seism.
Un tronson din autostrada construită de-a lungul ţărmului a fost închis miercuri pentru verificări în urma detectării unor fisuri în carosabil, însă aeroportul internaţional din Catania, capitala provinciei, aflată la sud de vulcan, a rămas operaţional miercuri.
Acesta a fost cel mai important eveniment seismic înregistrat după ce vulcanul Etna a reintrat în faza de erupţie pe 24 decembrie.
Erupţia de luni a avut loc pe un versant al vulcanului Etna, o premieră în ultimii doi ani. Din cauza lipsei de vizibilitate, o parte importantă a spaţiului aerian din jurul vulcanului a fost închisă luni, înainte de a fi redeschisă în ziua următoare.