Apocalipsa meteo în Italia. Val de intemperii, soldat cu morţi şi pagube materiale

30 Oct 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Apocalipsa meteo în Italia. Val de intemperii, soldat cu morţi şi pagube materiale Galerie foto (2)

Un val de intemperii care afectează Italia de duminică s-a soldat cu cinci morţi şi a condus la închiderea a numeroase şcoli, iar apa a atins un invel istoric la Veneţia.

Două persoane au murit după ce un arbore a căzut pe vehiculul în care se aflau, luni, nu departe de Roma, iar un bărbat a murit în acelaşi fel la Terracina, pe litoral, la sud de Roma.

O mare parte a Italiei se afla în alertă, din cauza unui cumul de rafale de vânt violente, precipitaţii puternice şi maree mari.

La Veneţia, "acqua alta" (apa înaltă) a atins luni după-amiaza 156 de centimetri, un nivel la care pasarelele de lemn folosite de obicei pentru a permite circulaţia pe uscat, în caz de inundaţii, nu mai sunt sigure.

 

Piaţa San Marco a rămas inaccesibilă timp de câteva ore, iar numeroşi turişti au fost nevoiţi să se mulţumească să se plimbe pe străzile din jur, cu copiii pe umeri şi apa până la coapse.

Duminică, inundaţia a obligat oraşul să modifice parcursul maratonului, din care o parte s-a desfăşurat cu picioarele în apă.

 

Este a şasea oară în istoria recentă a oraşului când "acqua alta" depăşeşte 150 de centimetri - ea a tins 151 de centimetri în 1951, 166 în 1979, 159 în 1986, 156 în 2008 şi un record de 194 de centimetri în noiembrie 1966.

În afară de Veneţia, aproape întreaga Italie se afla în alertă - cod roşu în nord (Liguria, Lombardia, Veneţia, Friul, Trentino) şi în Abruzzo (centru) şi cod portocaliu într-o bună parte a restului peninsulei şi în Sicilia.

Toate şcolile din Veneţia erau închise, la fel ca cele de la Roma, Genova (nord-vest), Messina (Sicilia) şi în numeroase comune din Piemont şi Toscana.

Şcolile din capitala italiană urmau să rămână închise şi marţi, a decis municipalitatea.

În nord-est, rafale de vânt de până la 100 de kilometri pe oră, pe coastă, şi de 150 de kilometri pe oră la munte erau aşteptate luni seara, iar nivelul total al apei de ploaie din câteva zile echivalează cu cel al mai multor luni.

Anumite zone muntoase din nordul Veneţiei au înregistrat 400 de mililimetri de ploaie începând de sâmbătă, iar serviciile de meteorologie prevăd precipitaţii puternice.

 

CREDIT FOTO: Severe Weather; Twitter

Alte stiri din Externe

Ultima oră