Opt stații noi de metrou la Sofia. Prin investiţii uriaşe, în doar 11 ani, lungimea metroului a crescut cu aproape 40 de kilometri

03 Sep 2020
Opt stații noi de metrou la Sofia. Prin investiţii uriaşe, în doar 11 ani, lungimea metroului a crescut cu aproape 40 de kilometri

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat, la 27 august, inaugurarea celei de-a treia magistrale a metroului din Sofia. „Începând de astăzi, a fost dat în exploatare al treilea tronson al metroului, care măsoară opt kilometri, informează Darik.

Segmentul respectiv dispune de opt staţii moderne, prevăzute cu panouri de sticlă pentru evitarea incidentelor, care vor separa peroanele şi trenurile”, a precizat Borisov în cadrul şedinţei de guvern desfăşurate online.

Prin investiţii uriaşe, în doar 11 ani, lungimea metroului a crescut cu aproape 40 de kilometri. Metroul nostru este cel mai frumos şi cel mai ieftin din Europa, este un întreg oraş subteran care face uşor legătura între toate părţile Sofiei. Construim la acelaşi nivel de calitate ca în Europa, însă la un preţ cu mult mai mic. De aceea, când cineva îmi vorbeşte despre corupţia din Bulgaria, îi arăt metroul. Aceasta a fost cea mai dificilă secţiune a metroului din capitală. Autostrăzile Hemus, Struma şi Europa şi conductele de gaze se contruiesc, de asemenea, pe terenuri dificile, însă nu vom renunţa. Pentru că forţa noastră este în acţiunile noastre. Ceilalţi pot doar vorbi. Înaintea noastră, erau daţi în exploatare doar 10 km de metrou şi autostrada spre Praveţ”, a subliniat Borisov.

Context

În urmă cu aproximativ 5 ani, municipalitatea din Sofia a negociat pentru acestea un preț total de 418 milioane de leva fără TVA, sau aproximativ 20,9 milioane de leva pe tren.

Odată cu punerea în exploatare a celor 8 stații noi, lungimea metroului din Sofia ajunge la 48 km.

Întreaga lungime a liniei 3 ar trebui să fie de 21 km, iar anul acesta vor fi finalizați 12 km. Astfel, începând cu anul 2021, lungimea totală a liniilor de metrou din Sofia va ajunge la 52 km, cu 47 de stații de metrou.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră