Senatorul şi fostul candidat la Preşedinţia SUA, Bernie Sanders, a declarat că în ultimele cinci zile a strâns 1,8 milioane de dolari care vor fi donaţi în scopuri de binefacere, scrie RADOR.
Banii provin din vânzarea unor produse cu imaginea sa de la ceremonia de învestire a preşedintelui Biden.
Senatorul Sanders a fost atunci fotografiat singur, cu braţele şi picioarele încrucişate, purtând o pereche de mănuşi de lână care au atras atenţia publică.
Provocând amuzament la nivel global după ce a devenit virală, imaginea a fost editată în contexte dintre cele mai surprinzătoare: mănuşile lui Sanders atingând mâna lui Dumnezeu din pictura lui Michelangelo care decorează Capela Sixtină, senatorul democrat ajutând-o pe Demi Moore să modeleze lut la roata ceramică în celebra scenă din filmul ″Ghost″ sau Sanders fiind prezentat alături de participanţii la Conferinţa de la Ialta din Al Doilea Război Mondial, în 1945, aşezat alături de prim-ministrul britanic Winston Churchill, preşedintele american Franklin Roosevelt şi liderul sovietic Iosif Stalin.
Jen Ellis, o profesoară din Vermont, a scris pe Twitter că i-a dăruit mănuşile lui Sanders, pe care le-a tricotat din lână reciclată de la nişte pulovere, în urmă cu doi ani, notează stirileprotv.ro.