Numele domnitorului român Şerban Cantacuzino fusese scris de autorul atacului din Noua Zeelandă pe unul dintre încărcătoarele de armă folosite în timpul masacrului, relatează Știrile PRO TV.
Australianul Brenton Tarrant, care s-a şi filmat comiţând atacul, scrisese mai multe nume de personaje istorice pe încărcătoarele armelor, considerându-le, probabil, eroi ai creştinătăţii.
Printre aceştia şi numele lui Şerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești între 1678 și 1688. Acesta a participat la asedierea Vienei de către turci în 1683, dar a fost de partea otomanilor.
Deși scurtă, de doar 10 ani, domnia lui Cantacuzino, întâiul lider al țării care a locuit la Cotroceni, a fost una înfloritoare nu doar pentru spațiul de la nord de Dunăre, ci pentru întreaga regiune balcanică.
Încurajând oamenii de cultură și specialiștii străini veniți să schimbe fața regatului, Cantacuzino a adus românii în elita popoarelor europene și a fost regretat mult timp, după dispariția sa vremelnică.
A fost înmormântat în naosul bisericii pe care a iubit-o atât, în Mănăstirea Cotroceni, cea construită chiar de el, în 1679.
Pe încărcătoare mai apar şi numele altor personaje istorice, precum Edward Codrington şi Dmitri Seniavin (amirali care i-au învins pe turci în 1827 în bătălia de la Navarino), Marc Antonio Bragadin (comandant veneţian care a apărat fără succes Ciprul de otomani şi a murit torturat de aceştia), Ernst Rüdiger von Starhemberg, generalul care a apărat Viena în 1683) sau Ştefan Lazăr (cneazul sârb învins de turci la Kosovopolie).
Viena 1683 este o referință la asediul otoman din acel an, la care Cantacuzino a participat de partea turcilor. Cronicarii vremii spun că tunurile sale trăgeau cu ghiulele umplute cu paie, ca să nu facă rău creștinilor asediați.
Atacatorul probabil a crezut că Şerban Cantacuzino a luptat de partea creştinilor în 1683, astfel că l-a considerat un erou al luptelor împotriva Islamului.
Brenton Tarrant, atacatorul din Noua Zeelandă, a publicat un manifest de 87 de pagini, înainte de a lansa atacul asupra moscheilor, atac în care au murit cel puțin 49 de persoane.
Adept al doctrinei ”supremației albilor”, australianul de 28 de ani s-a declarat un fan al lui Anders Breivik și spune că reprezintă milioane de europeni care se opune ”asaltului asupra civilizației”.
”Sunt un alb obișnuit, dintr-o familie obișnuită. Care a decis să ia atitudine pentru oamenii lui” a scris atacatorul.
Documentul a fost șters de pe rețelele de socializare.
UPDATE
Şeful poliţiei din Noua Zeelandă, comisarul Mike Bush, a anunţat vineri că bilanţul atacurilor armate asupra celor două moschei din oraşul Christchurch a crescut la 49 de morţi, relatează DPA şi Reuters, preluate de agerpres.ro.
El a spus că 41 de persoane au murit la moscheea Masjid Al Noor, iar alte şapte la moscheea din suburbia Linwood. O victimă a murit la spitalul din Christchurch.
Un bărbat de aproape 30 de ani, din cele patru persoane arestate, a fost inculpat pentru crimă şi urmează să fie adus vineri în faţa unui tribunal din Christchurch.
Alte două persoane au fost arestate cu arme asupra lor în zonă, iar poliţia încearcă acum să identifice implicarea lor.
"Am recuperat mai multe arme din ambele locuri", a spus Bush, precizând că atacul a fost unul "foarte bine plănuit".
"Nu am mai avut alte ameninţări de când am intervenit la acest incident", a adăugat el.
UPDATE
Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste care au avut loc vineri dimineaţă în Noua Zeelandă şi care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu numeroşi răniţi, a declarat şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu.
"Ne exprimăm deplina solidaritate cu poporul neo-zeelandez care a fost greu încercat de acest lucru. MAE susţine eforturile comunităţii internaţionale în prevenirea, combaterea şi sancţionarea manifestărilor de discriminare rasială, de xenofobie şi de intoleranţă. În aceste momente dificile, MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor şi, totodată, reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului şi reafirmă necesitatea concentrării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea oricăror forme de terorism", a afirmat Meleşcanu, într-o conferinţă de presă, la sediul MAE.