Pentru că Palatul Cotroceni a fost un element central în festivitățile și procedurile legale petrecute cu ocazia Marii Uniri, continuăm aici povestea sa, care se întinde pe multe sute de ani și care a culminat, în decembrie 1918, cu întoarcerea triumfătoare în frumoasa reședință a familiei regale.
Șerban Cantacuzino primește moșia Cotroceni în 1660 de la Grigore Ghica. A fost nu doar perioada cea mai frumoasă a Cotrocenilor, ci și una dintre cele mai frumoase ale Țării Românești.
Deși scurtă, de doar 10 ani, domnia lui Cantacuzino, întâiul lider al țării care a locuit la Cotroceni, a fost una înfloritoare nu doar pentru spațiul de la nord de Dunăre, ci pentru întreaga regiune balcanică.
Încurajând oamenii de cultură și specialiștii străini veniți să schimbe fața regatului, Cantacuzino a adus românii în elita popoarelor europene și a fost regretat mult timp, după dispariția sa vremelnică.
A fost înmormântat în naosul bisericii pe care a iubit-o atât, în Mănăstirea Cotroceni, cea construită chiar de el, în 1679.
În cuvintele lui Cantacuzino însuși, citat în cronica lui Stoica Ludescu: ”Am înălțat o sfânta mănăstire pre pământul nostru de la satul Cotrăcenii, ce iaște den sus de orașul București, la care mănăstire noi singuri am înfipt sapa în pământ și cu mâna noastră jos în temelie cărămizi am pus”.
Poetică topica și folosită acum 400 de ani, n-ați zice?
De atunci, repetatele incendii, cutremure și răfuieli politice au schimbat foarte mult aspectul unei moșii pe care Șerban Cantacuzino o transformase în cel mai avangardist și frumos loc nu doar din București, ci foarte posibil din întreaga Românie. Și nu, din păcate n-o să mai găsiți aproape nimic din ce a fost la ziua porților deschise.
Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația .jpg)
.png)
