Autoritățile din orașul suedez Lund vor arunca o tonă de gunoi de grajd în cel mai mare parc pentru a-i descuraja pe cei aproximativ 30.000 de locuitori să se adune pentru celebrarea unei sărbători locale, transmite The Guardian.
"Lund ar putea foarte bine să devină un epicentru pentru răspândirea coronavirusului în ultima seară din aprilie. Cred că a fost o inițiativă bună", a declarat pentru ziarul Sydsvenskan președintele Comitetului local de Mediu, Gustav Lundblad.
„Avem ocazia să fertilizăm gazonul și, în același timp, este posibil să nu fie atât de plăcut să stai și să bei bere în parc. Singurul dezavantaj ar putea fi ca mirosul să se resimtă în tot orașul”, a mai adăugat Lundblad.
„Nu sunt un expert în fertilizatori, dar, după cum am înțeles, este clar că ar putea mirosi și în afara parcului”, a recunoscut Lundblad. „Este vorba despre excremente de pui. Nu pot garanta că restul orașului va fi cruțat de miros. Scopul nostru este să-i ținem pe oameni departe de zona parcului".
Suedia a optat pentru o abordare diferită pentru limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu Covid-19, favorizând responsabilitatea personală a cetățenilor în schimbul impunerii unor măsuri draconice de carantinare a populației așa cum au făcut celelalte state vecine.
Noaptea Valpurgiei, de pe 30 aprilie, se celebrează în Europa Centrală și de Nord cu petreceri și focuri de tabără. Festivitățile sunt „spontane”, deci nu pot fi interzise de autorități, dar pentru a evita riscul de a răspândi coronavirusul, dar autoritățile locale din mai multe orașe din Suedia au solicitat cetățenilor să renunțe la această sărbătoare anul acesta.
Philip Sandberg, liderul consiliului local, a declarat că „nu va fi o experiență plăcută să stai într-un parc care miroase a gunoi de grajd. Dar va fi bine pentru gazon, deoarece excrementele de pui conțin mult fosfor și azot, așa că vom avea un parc mult mai frumos în această vară”.
Lund este cel mai mare oraș universitar din Suedia cu o populație de peste 125.000 locuitori formată mai ales din studenți. Aceștia au dezvoltat un obicei în a se duce în parc fie să se plimbe și să socializeze sau să meragă la picnic.