Autorităţile cehe au înăsprit vineri restricţiile în nord-estul ţării după creșterea abruptă a cazurilor de COVID-19, reinstituind obligativitatea purtării măştii, limitând programul de funcţionare a restaurantelor și controlându-i pe navetiștii transfrontalieri, transmite Reuters.
În Republica Cehă au fost de la începutul epidemiei 355 de decese cauzate de noul coronavirus, cu mult mai puţine decât în ţările vest-europene, dar în ultimele trei săptămâni a înregistrat o creştere masivă a numărului de infectări, cele mai multe noi cazuri fiind concentrate în regiunea industrială Moravia-Silezia, la frontiera cu Polonia şi Slovacia.
Zona, care include oraşul Ostrava, găzduiește aproximativ 11% din populația de 10,7 milioane a Cehiei.
De la ridicarea măsurilor de izolare naţionale impuse în luna martie, autorităţile s-au angajat să evite introducerea restricțiilor și să adopte doar măsuri de limitare locală a focarelor regionale.
În ultimele zece zile în Cehia s-au înregistrat câte 100 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, mare parte în rândul angajaților companiei miniere de stat OKD, care și-a suspendat mare parte din operațiuni după ce a fost criticată că a reacționat prea lent.
Ministrul sănătăţii ceh Adam Vojtech a anunţat pe Twitter că evenimentele publice cu mai mult de 100 de participanţi vor fi interzise în regiunea Moravia-Silezia, iar lucrătorii transfrontalieri vor trebui să prezinte un test negativ de COVID-19 la fiecare două săptămâni.
Vizitatorii spitalelor și caselor de asistență socială vor trebui să poarte măști de protecție. Care vor fi obligatorii în interior și în transportul public, iar barurile și restaurantele vor fi închise între 11 p.m. și 8 a.m.
Cehia a raportat joi 13.612 cazuri de COVID-19, dintre care 4.617 cazuri active.