Preşedintele Emmanuel Macron a invocat data de 1 august ca dată de introducere a obligativităţii însă premierul Jean Castex doreşte să accelereze aplicarea acestei măsuri deoarece, spune el, există semne că epidemia revine.
Francezii vor fi obligaţi, de săptămâna viitoare să poarte o mască de protecţie în locurile publice închise.
În prezent ea este obligatorie în mijloacele de transport public ori la locul de serviciu.
Multe magazine nu acceptă, deja, clienţii ce nu dispun de o mască de protecţie ori care refuză să se dezinfecteze pe mâini înainte să atingă produsele din interior. La fel de bine cabinele de probă nu sunt accesibile, pentru a se limita o eventuală contaminare.
Măsura este decisă printr-un decret pentru a intra cât mai repede în vigoare.
Virusul circulă în continuare iar autorităţile sanitare avertizează populaţia să nu renunţe la a purta cât mai des masca de protecţie, să se dezinfecteze pe mâini şi să păstreze o distanţă fizică faţă de persoanele cu care intră în contact.
Un studiu realizat în China arată că din 300 de cazuri înregistrate în 120 de oraşe, o singură persoană s-a îmbolnăvit în exterior. Un spaţiu închis reprezintă un risc major de infecţie, stabileşte studiul.
Pe de altă parte, persoanele ce nu au semne de îmbolnăvire pot contamina alte persoane chiar fără să tuşească, spre exemplu. Cel mai probabil virusul se poate transmite pe calea aerului atunci când vorbim ori respirăm iar din acest motiv medicii recomandă păstrarea unei distanţe fizice între noi.
Acum, masca va deveni obligatorie în spaţiile publice închise – în magazine, în spaţiile administraţiilor locale, în sălile unde au loc conferinţe, săli de spectacole, cinematografe, biblioteci, săli de sport, lăcaşuri de cult, hoteluri, muzee samd
Cât despre companii, acestea vor trebui să decidă fiecare în parte. Dar, cele în care activitatea a fost deja reluată, ele au şi impus masca de protecţie pentru salariaţii proprii pentru a se limita propagarea coronavirusului. În plus, fiecare societate este obligată să deţină un stoc de măşti pentru angajaţii proprii pentru o perioadă de minimum 10 săptămâni.
Cei care vor refuza să poarte masca de protecţie riscă o amendă de 135 de euro.
Există voci, din opoziţie dar şi doctori şi specialişti, care au cerut ca masca să devină cât mai repede obligatorie pentru a se bloca transmiterea virusului.
Spre exemplu, prefectul din Mayenne, Jean-Francis Treffel a introdus deja obligativitatea purtării măştii, în spaţiile publice închise, în cazul a 6 localităţi. Acest departament numără în prezent cele mai multe cazuri de îmbolnăviri din Hexagon.
Aici a fost depăşit pragul de alertă cu puţin peste 50 de noi cazuri la 100.000 de locuitori, bolnavi înregistraţi în decurs de o săptămână.
Odată cu ieşirea din starea de urgenţă sanitară preţul măştilor nu mai este plafonat.
Ministerul sănătăţii asigură că primeşte, în continuare, măştile comandate la finele lui martie, un total de 3 miliarde de măşti ce au fost achiziţionate pentru personalul medical, în special.
Cât despre producţia destinată marelui public, guvernul susţine că 400 de companii franceze de textile şi-au schimbat producţia şi concep prioritar măşti de protecţie. Ele sunt comercializate peste tot în Franţa.
Yves Dubief, preşedintele Uniunii Industriei Textile susţine că la ora actuală există undeva la 23 de milioane de măşti realizate din material textil, nevândute.