Începând cu data de 1 mai 2018, cetățenii UE care călătoresc sau locuiesc în afara Uniunii Europene vor putea beneficia de asistență consulară din partea oricărui stat membru în caz de nevoie, atunci când statul lor de origine nu este reprezentat în țara terță în care se află.
Noile norme specifică, de asemenea, modul în care statele membre colaborează, în baza unor planuri comune de urgență, astfel încât cetățenii UE care nu dispun de o reprezentanță diplomatică să beneficieze de protecție, în cazul unor crize sau dezastre naturale, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Pe lângă asistența oferită în caz de criză, cetățenii UE pot solicita, de asemenea, protecție consulară în cazul unor boli grave, atunci când cad victimă unei infracțiuni, când sunt arestați sau când își pierd sau li se fură pașaportul. Cererile de eliberare a unor documente de călătorie în regim de urgență reprezintă mai mult de 60% din cazurile de asistență consulară acordată cetățenilor care nu dispun de reprezentanțe diplomatice.
Comisia Europeană va colabora strâns cu acele state membre care încă nu au finalizat transpunerea normelor în legislația națională, astfel încât să fie asigurată o punere în aplicare rapidă a acestora.
"Aproape 7 milioane de cetățeni ai UE călătoresc sau locuiesc în afara Uniunii, în țări în care statele lor de origine nu au o ambasadă sau un consulat. Începând cu 1 mai, ne vom asigura că toți cetățenii UE beneficiază de un tratament correct atunci când au nevoie de asistență în situații de urgență, în afara UE. Noile norme consolidează drepturile cetățenilor și reprezintă un semnal puternic al solidarității europene", a declarat comisarul european Vĕra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen.