Germania este încă la începutul pandemiei de coronavirus, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, precizând că oamenii vor fi nevoiţi să trăiască cu ea mult timp, potrivit Reuters.
"Nu trăim ultima fază a pandemiei. Suntem încă la început", a spus ea în camera inferioară a Parlamentului, Bundestag.
"Am câştigat timp", a afirmat Merkel, adăugând că situaţia actuală a fost folosită pentru a întări sistemul de sănătate din Germania.
Pandemia de coronavirus a ucis peste 180.000 de oameni în întreaga lume, dintre care aproape două treimi în Europa, de la apariţia sa în China în decembrie, potrivit unui bilanţ AFP stabilit din surse oficiale şi difuzat miercuri la ora 17:40 GMT.
În total, 180.289 de decese au fost înregistrate la nivel mondial (la 2.596.383 de cazuri), dintre care 112.848 în Europa (1.263.802 cazuri), cel mai afectat continent. În SUA au fost înregistrate cele mai multe decese (45.153), fiind urmate de Italia (25.085), Spania (21.717), Franţa (21.340) şi Regatul Unit (18.100).
Merkel a adăugat că populația mai are încă de suportat o perioadă aceste restricții în viața publică și socială, adoptate pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Impunerea acestor măsuri care limitează libertățile democratice ale populației ar fi fost o decizie greu de luat, dar necesară. Merkel a mai observat că sistemul medical german ar fi trecut până acum cu brio de testul reprezentat de actuala criză.
Angela Merkel a mai spus că Organizația Mondială a Sănătății ar fi un "partener de neînlocuit" în eforturile de stopare și învingere a pandemiei.
Potrivit Institutului Robert Koch, numărul infectărilor cu coronavirus a crescut miercuri cu 2352, ajungând la un total de 148.046. S-au înregistrat 215 noi decese, totalul morților în Germania fiind de 5094.
Ministra Familiei Franziska Giffey a respins eventuale restricții introduse special pentru persoane peste o anumită vârstă. "Nu putem izola oameni maturi și responsabili pe baza unei scheme generale de la o anumită limită de vârstă în sus", a declarat doamna Giffey.