MOTTO:
„Mama mea îmi spunea că viața este ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Când o deschizi, niciodată nu știi ce găsești în ea.”
Forrest Gump
Ce mai zarvă s-a iscat în biata noastră colonie după cererea de revocare dresată de „Tudorele, fă ceva !” Tonomatele de presă s-au pornit să turuie după cum li s-a comandat, bagi fisa și asculți ce-ți place, nimic nou în eterna Valahie. Unii o țin gaia cu mațul că li se fură statul de drept, că „Ciuma roșie” a cotropit țărișoara haștagiștilor cu simbrie. Filosofii specialiști în lichelism au dezgropat-o chiar și pe Nefertiti ca s-o plimbe cu alai declarat intelighent pe malurile Dâmboviței întru luare aminte la pildele antice.
Slujirea a dobândit un chip, un nume, o lozincă, un sens demagogic, un stindard de luptă ! Piața a îmbrăcat-o în veștmântul călăului, de-a dreapta nevolnicului dascăl de fizică proțăpit la Cotroceni dintr-o altă grosolană eroare a istoriei, și protestanții s-au pus pe spânzurat dușmani ai poporului cosmopolit. Doar ce băiatul ăla înalt, cu plete și papion, vorba altui președinte de tristă amintire, îi zgândărise cu o cimilitură gravă, cică boala societății românești e delăsarea. Atât le-a trebuit rezistenților bulevardieri, iar maidanul virtual a scăpărat din nou stropșiri și înjurături greu de reprodus.
Ștreangurile s-au înmulțit otova, ca și cocktail-urile Molotov (ce mai răzbunare perfidă a trecutului recent, filoamericanii să se folosească de chiar arma mujicilor în lupta ideologică postcomunistă !...). Apelurile de susținere, adeziunile s-au semnat cu o uluitoare și suspectă repeziciune, destui judecători, cu Dorel în frunte, bineînțeles, s-au lepădat de haina strâmtă a imparțialității și au iscălit misiva omagială. Deh, Patria se afla la ananghie și musai era nevoie de ei, salvatorii în robă !
Dincoace, în tabăra cealaltă, ciumații strigă din adâncul rărunchilor că „Statul paralel” a confiscat de zece ani țărișoara și-o luminează cu dinamul sinistrului „binom”. O cetățeană revoltată zbiară la „nașul lui Tase” o insultă upgradată – „escrocule imobiliar !” -, iar „știrbii” și „răpciugoșii” dimprejur o aplaudă frenetic. Ca dintr-un joben fermecat de blestemățiile cu toptanul se scot abuzuri și malversațiuni horror, filmulețe pe care nici măcar alde Hitchcock nu și le-ar fi închipuit. Coloana sonoră a scurt-metrajelor este interzisă minorilor și cardiacilor, spelunca s-a răscrăcărat în Casa Dreptății și i-a spart geamurile, i-a murdărit cearșafurile.
Dezvăluirile din interior rulează seară de seară, fiind serialul cu un succes de casă uriaș, poporenii și-au lipit telecomanda de creier și dorm cu ceasul la cap, speriați să nu piardă niciun episod. Legile de organizare judecătorească sunt analizate nu numai pe micile ecrane, ci și în cartierele mărginașe ori în mall-urile simandicoase din Zăbrăuți și Băneasa, un fel de Daciadă juridică. Se contestă totul cu parul, adevărul se schimbă de la un interlocutor la altul, ca în numerele de iluzionism colectiv. Justiția a rupt iremediabil România în două tabere.
Argumentele pro și contra sunt irosire de timp sau sămânță de scandal, de păruială, de cafteală. Cum altfel, de vreme ce, nu demult, Băsescu îi ardea ditamai laba unui puști, iar aceleași găști se încăierau vrăjmaș, fiecare străduindu-se să-i convingă pe indeciși să-i urmeze ? S-a ordonat atunci inclusiv o expertiză criminalistică, la institutul central, ca să demonstreze științific că huliganul n-a lovit... Și prostimea s-a încrezut în peticul de hârtie samavolnicit ! Din acel moment, mi-am dat seama că orice manipulare este posibilă aici, la gurile Dunării. Culegem exact ce am semănat.
Îngrijiorați de amploarea gâlcevii, stăpânii de la Bruxelles și-au trimis solul, un oarecare Timmermans (putea să-l cheme orișicum, fiindcă ăștia sunt toți aidoma, se îmbracă la fel, vorbesc la fel, gândesc la fel...) Mai devreme, alt venetic, dar atoatestăpânitor în plantație, ambasadorul american, făcuse pârtie pe la adăposturile beligeranților, propunându-le felurite compromisuri în numele „Unchiului Sam”. Toți l-au primit cu temenele și i-au pupat dosul și condorii, promițându-i loialitate necondiționată. Câtă rușine să mai îndurăm din partea aleșilor cu nădragii în vine ?
Ei bine, tipul ăsta, olandezul, nu yankeul, i-a adunat la sfat pe argați, care, fiecare, i s-a plâns de ceilalți, în tradiția jenantă a locului damnat pe veci. Pârâții devin pârâtori și viceverța. Încă de la sosire, marele comisar bruxellez ne-a atenționat că „nu există niciun dubiu că justiția din țara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiției creează o imagine negativă României.” Probabil așa se vede din Belgia, însă aici primul dintre magistrații judecători ne-a lămurit stupefiant, într-un speach altminteri miezos și onest, că „Nu voi face greșeala de a pune semnul egalității între procuror și avocat”... Și eu, în nemernicia mea, mă bizuiam pe principiul egalității de arme între acuzare și apărare, păcatele mele.
De aceea se cuvine să fiu ars ca un eretic în fața statuii perversei legate la ochi, nu înainte de a fi lapidat de mitingiștii din Piața Victoriei. La sfârșit, șeful le-a aruncat-o de la obraz, discriminatoriu - „Să nu ne înecăm ca țiganul la mal” - și a continuat apoi sobru: „E ca şi cum alergăm un maraton şi acum suntem pe ultima sută de metri. Continuați să alergaţi, dar nu în direcția greșită. Alergați în continuare către finish-ul maratonului pentru că aproape am ajuns acolo. Nu vă opriţi, nu staţi locului, pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi să alergaţi în direcția opusă !” Mda, alergați, alergați !... Nu ca odinioară când eram dojeniți leninist să învățăm, să învățăm...
Alergăm, însă încotro, că UE ne zice s-o rupem într-o parte, americanu`, în alta, rusu` nu șade nici el cu brațele încrucișate, așa că încotro ? Să nu știe înaltul oaspete că amărâtul ăla de la Maraton a murit trecând linia de sosire ? Mi-e teamă să n-avem și noi soarta nefericitului grec Pheidippides, care tocmai se stingea anunțându-și compatrioții că i-au învins pe perși... Că a Greciei o văzurăm, nici ea prea teafără economic și social. Ridicarea ușinosului MCV și intrarea în Schengen sunt utilizate ca momeală pentru a alerga întruna, într-o direcție imprecisă și foarte departe de belșugul visat în 1989. Când credeam că putem sta în vatra noastră, după goana impusă degeaba spre Est, azi ni se poruncește, asemenea câinilor dresați, să nu ne oprim din cursa către Vest... Dar dacă în față o fi vreo prăpastie ?
Run, Forrest, run !... Să semănăm într-atât de mult cu personajul, ușor oligofren, din celebrul film, de suntem îndemnați să tot fugim ? România, ca... Forrest Gump... Ce faliment național !
Marian Nazat (mariannazat.ro)
