Scriitorul britanic John le Carré, cunoscut pentru romane ca „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”, „The Constant Gardener” şi „The Spy Who Came in from the Cold”, a murit la vârsta de 89 de ani, informează BBC, preluată de news.ro.
Jonny Geller, reprezentantul scriitorului de aproximativ 15 ani, l-a descris drept „un gingant al literaturii engleze” care „a definit perioada Războiului Rece şi a spus, fără teamă, adevărul despre putere”.
„Nu vom mai vedea unul ca el vreodată”, a spus Geller într-un comunicat.
John le Carré, pe numele real David Cornwell, a murit după o scurtă boală.
Ultimul său roman, „Agent Running In The Field”, a fost publicat în octombrie 2019.
În ianuarie 2020, scriitorul John le Carré, recompensat pentru „contribuţia la democraţie” cu Olof Palme Prize în valoare de 100.000 de dolari, a declarat că donează premiul organizaţiei Médecins Sans Frontières.
Scriitorul britanic a fost apreciat pentru angajamentul şi opiniile privind libertatea individului şi problemele fundamentale ale umanităţii pe care şi le-a exprimat prin literatură.
Reprezentanţii Olof Palme Memorial Fund, care acordă premiul, au spus despre cariera lui John le Carré că reprezintă „o contribuţie extraordinară la necesara luptă pentru libertate, democraţie şi justiţie socială”.
John le Carré, născut pe 19 octombrie 1931 în Poole (Dorset), a lucrat în anii 1950 şi 1960 pentru MI5 şi MI6. Rareori a acceptat premii, de-a lungul carierei.
Celebru pentru romane ca „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”, „The Constant Gardener” şi „The Spy Who Came in from the Cold”, care au fost ecranizate, Le Carré este recunoscut pentru că aborda fără oprelişti problema abuzului de putere.
În 2011, a fost nominalizat la Man Booker Internaţional Prize şi a cerut ca numele lui să fie scos de pe listă. „Foarte flatat” de selecţie, el a spus că nu concurează pentru premii literare.
Pe parcursul carierei, John Le Carré, care s-a inspirat din propriile experienţe ca spion pentru a crea unele dintre cele mai apreciate intrigi din literatura secolului XX, a scris 25 de romane şi un volum de memorii, „The Pigeon Tunnel” (2016), care au fost vândute în peste 60 de milioane de copii în întreaga lume.