Un uriaş nor de praf saharian se întinde deasupra Europei, iar în următoarea perioadă va ajunge şi în România.
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în perioada 23 - 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei.
În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud și vest de țara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă.
Depunerile din țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie și în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a țării.
Norul provine în principal din Algeria şi deja a cuprins zone importante din Spania, Elveția, sudul Italiei, Malta și insulele din vestul Mediteranei. Luni, vântul a împins praful spre nordul Italiei și sudul Franței și se așteaptă ca acesta să ajungă până în Irlanda.