România înregistrează un record negativ în Europa: suntem printre țările cu cei mai mulți morți și răniți grav în accidentele rutiere. Dincolo de grabă și lipsa de atenție a șoferilor, o altă cauza este lipsa parcărilor și a serviciilor de recreere pe autostrăzi.
Oficialii de la drumuri dau vina pe vidul legislativ. Până ieri, țara noastră nu a avut o lege care să permită contrucția acestor spații mai ușor, în concesiune, de către firmele private, potrivit stiri.tvr.ro.
Autostrada București-Ploiești a fost deschisă traficului în iulie 2012. De atunci au trecut mai bine de șapte ani, dar șoseaua nu are încă nicio benzinărie și nicio parcare de lungă durata, funcțională, în care transportatorii să își facă pauzele obligatorii de odihnă. Momentan, totul este un șantier.
Între timp, șoferii care vor să facă pauză, sunt nevoiți să riște și să oprească la marginea șoselei, unde sunt întâmpinați de maldăre de gunoi.
De-a lungul autostrăzii București-Ploiești, lungă de 65 de kilometri, au fost deschise recent două parcări mici pentru turisme tocmai la finalul drumului, în apropiere de intrarea în Capitală.
Guvernul a adoptat o ordonanță prin care parcările și spațiile de recreere vor putea fi construite mai ușor. Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere va putea să dea în concesiune aceste lucrări și activități unor firme private.
Cu peste 70 de morți la un milion de locuitori, în 2017, România se află în topul țărilor europene după numărul deceselor în accidentele rutiere, arată cele mai recente statistici europene.
Lipsa spațiilor de odihnă este doar una dintre cauze, alături de starea proastă a infrastructurii și de viteza excesivă.