Loturile 3 și 4 de pe autostrada Sebeș-Turda au mari probleme chiar dacă sunt aproape gata, scrie cotidianul.ro.
Primul dintre ele, care trebuia să fie dat în folosiță în luna ianuarie, a prezentat mai multe neconformități, printre cele mai importante fiind următoarele: au fost identificate numeroase zone cu deficiențe de planeitate și rugozitate.
Pentru aceste zone raportul prezintă un calificativ inadmisibil. Totodată, nu s-a respectat Normativul 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafață de 20.000 mp în vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere; nu au fost respectate prevederile Proiectului Tehnic privind calea pe pod; pe anumite sectoare asigurarea scurgerii apelor prezintă neconformități etc.
De câteva zile, constructorii italieni de la Tirrena Scavi au început lucrările de frezare şi punere din nou a asfaltului.
Totodată, constructorul a comandat o expertiză independentă pe secţiunile de autostradă unde au fost identificate probleme de rugozitate şi planeitate la testele efectuate de Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), organism tehnic al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Termenul pentru terminarea acestor lucrări este luna mai, moment în care autostrada va fi deschisă circulaţiei. Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), valoarea contractului s-a ridicat la 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea.
Nu erau de ajuns problemele de la lotul 3, că au și apărut pe lotul 4, cel care este finalizat în proporție de 99%. Mai multe imagini apărute pe forumul Asociației Pro Infrastructură arată că taluzul de pe o porţiune din lotul 4 a luat-o la vale iar autostrada a început să se crape pe margini. Acest este în sarcina austriecilor de la Porr.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat că nu va recepţiona noua autostradă până ce nu se va asigura că lucrările corespund normelor de calitate.
Problemele de pe loturile 3 și 4 de pe Sebeș-Turda nu sunt sigurele care au apărut pe autostrăzile aproape gata dar nedate încă în funcțiune. Anul trecut, pe lotul 3 de pe autostrada Lugoj-Deva, un rambleu de aproape 70 de metri a luat-o la vale.
Prăbușirea a avut loc în zona Holdea, locul unde s-au introdus în proiect două tuneluri, cunoscutele ecoducte, care au dus la suplimentarea valorii contractului, de 578 de milioane de lei, fără TVA.
Articolul integral, AICI.