Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat duminică, într-o conferinţă la sediul PSD, că va începe un proiect de testare a anticorpilor pe un eşantion de 10.500 de bucureşteni, pentru a se stabili dacă au fost infectaţi cu noul tip de coronavirus.
„Vom da start proiectului de testare de tip anticorpi, acea picătură de sânge din buricul degetului pe un eşantion deja realizat de către specialiştii INSP de 10.500 de bucureşteni din toate sectoarele Capitalei, pe diferite grupe de vârstă, din majoritatea cartierelor bucureştene”, a spus Firea, conform Digi24.
Testele vor fi realizate pe Arena Națională, iar „La finalul acestor teste vom afla cum a circulat coronavirusul în municipiul Bucureşti, care este numărul de persoane care au trecut deja prin infecţie şi s-au imunizat şi vom putea, împreună cu autorităţile centrale, să luăm măsurile de relaxare mult mai potrivite pentru o comunitate care are deja o informaţie”, a mai spus Firea.
„Eu consider că trebuie să procedăm aşa cum s-a întâmplat în întreaga Europă şi să testăm masiv persoanele fără simptome, dar care ar putea să aibă teste pozitive şi să reprezinte vectori de transmitere a coronavirusului de tip nou în comunitate fără să dorească, pot să-şi îmbolnăvească familia, prietenii, colegii de serviciu. Am demarat programul Testăm pentru Bucureşti şi vreau să vă spun că în două zile avem 7.768 de bucureşteni care s-au înscris până în acest moment în programul nostru de testare”, a spus Firea.
Programul de testare în masă a bucureștilor pentru a depista noi cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 va fi realizat cu teste de tip antigen - cele standard, şi nu cele rapide, care au dat erori. Testele sunt realizate în cele 20 de laboratoare şi nouă spitale de stat şi clinici particulare care sunt afiliate programului demarat de Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale.