O izoletă proiectată de cercetătorii militari români, omologată

20 Mar 2020
O izoletă proiectată de cercetătorii militari români, omologată

Cercetătorii ştiinţifici din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) au realizat, într-un timp record, un sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici - BIOEVAC (tip izoletă), informează Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit MApN, echipamentul asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă.

"Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate", precizează ministerul.

Prototipul a fost finalizat în data de 16 martie, fiind realizat în colaborare cu operatorul economic Stimpex SA, specializat în producţia de echipamente de protecţie CBRN, care a pus la dispoziţia echipei de cercetare, cu titlu gratuit, materiale, materii prime şi manopera, având la bază proiectul de cercetare realizat în cadrul MApN.

Produsul a fost testat şi omologat, pe 18 şi 19 martie, de specialişti din cadrul Departamentului pentru armamente şi cercetători ştiinţifici din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie şi ACTTM.

"S-au creat astfel condiţiile necesare pentru demararea procesului de producţie, în cel mai scurt timp, a acestei izolete de concepţie 100% românească în ţară, de către Stimpex SA, în colaborare CN ROMARM SA", arată MApN. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră