Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat raportul de activitate ca şefă la DNA

09 Iul 2018
Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat raportul de activitate ca şefă la DNA

Un număr de 37 de demnitari, dintre care nouă miniştri şi foşti miniştri, 21 de deputaţi, şase senatori şi un membru al Parlamentului European, au fost condamnaţi definitiv în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în perioada în care la şefia structurii s-a aflat Laura Codruţa Kovesi.

''Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură eficientă, pro activă şi care îşi îndeplineşte rolul instituţional de a investiga cauze de corupţie la nivel înalt şi mediu'', se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi şi postat luni pe site-ul DNA.

Potrivit raportului, în aceeaşi perioadă a crescut, anual, numărul rechizitoriilor, al inculpaţilor trimişi în judecată, al demnitarilor investigaţi şi valoarea măsurilor asigurătorii dispuse.

Independenţa procurorilor reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea imparţialităţii activităţii DNA şi protejarea faţă de eventuale tentative de influenţare a desfăşurării anchetelor, se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit documentului postat luni pe site-ul DNA, printre priorităţile exercitării mandatului de procuror-şef s-au aflat respingerea oricăror intenţii sau acţiuni care aduceau atingere statutului constituţional al procurorilor anticorupţie sau care vizau discreditarea ori intimidarea acestei categorii profesionale.

Direcţia Naţională Anticorupţie este considerată un model de bune practici la nivel european, ca urmare a rezultatelor obţinute în ultimii ani, se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi.

"Acest standard demonstrează că este o instituţie matură şi îşi îndeplineşte rolul independent de provocările de moment", se arată în document.

DOCUMENTUL INTEGRAL, AICI.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră