UPDATE. Deputatul Ioan Oltean poate fi arestat! Comisia juridică a avizat pozitiv cererea DNA

02 Dec 2015 | scris de Mara Răducanu
UPDATE. Deputatul Ioan Oltean  poate fi arestat! Comisia juridică a avizat pozitiv cererea DNA

Cei doi deputați au fost invitați la comisie pentru a-şi spune punctele de vedere. Comisia va discuta mai întâi cererea care îl privește pe Ioan Oltean, iar apoi pe aceea referitoare la Cătălin Teodorescu. Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.

DE CE ESTE ACUZAT IOAN OLTEAN

Reamintim că Ioan Oltean a fost adus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție în dosarul despăgubirilor ANRP, fiind ridicat de la aeroport pentru a fi adus pentru audieri la DNA. Sursele judiciare au precizat că Ioan Oltean va da declaraţii într-un dosar în care se fac cercetări privind o despăgubire ilegală care ar fi fost acordată de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în prezent deputat în Parlamentul României, (trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză), pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

OLTEAN IOAN, deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență.

„În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17.06.2010, suspectul Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire unei persoane. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat, și totodată a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiară a sumei de bani.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.
Persoana beneficiară a sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.

CRINUŢA DUMITREAN, ARESTATĂ 

Într-un alt dosar privind despăgubiri ilegale de la ANRP, cunoscut ca "Bica 1", sunt judecaţi, pentru abuz în serviciu, opt foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - fosta şefă a DIICOT Alina Bica, în calitate de fost reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, Crinuţa Dumitrean, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Oana Vasilescu şi Dragoş George Bogdan. Evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Deputatul Ioan Oltean declarat, în decembrie 2014, că "în afară de faptul că a recomandat-o" pe Crinuţa Dumitrean premierului Emil Boc pentru a fi preşedinta ANRP, "nu a avut niciun fel de altă interferenţă cu activitatea acesteia" şi că propunerea sa "a fost făcută cu bună-credinţă". "La vremea respectivă, nu exista niciun indiciu care să conducă la suspiciuni privind pregătirea ei profesională şi corectitudinea", spunea Ioan Oltean.

Alte stiri din Politic

Ultima oră