Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA

07 Iun 2018
Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA

Un document de 133 de pagini! Atât are Motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, şi care stabileşte că preşedintele trebuie să o revoce pe aceasta. 

Motivarea a fost publicată joi de Curtea Constituţională a României (CCR).

Curtea Constituţională arată că preşedintele nu este îndrituit să facă o analiză decizională asupra modului în care este motivată propunerea, în schimb, acesta poate deschide un dialog cu ministrul Justiţiei cu privire la aceste aspecte, scrie News.ro.

CCR mai spune că nu este nici rolul preşedintelui şi nici cel al Curţii Constituţionale de a face un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului Justiţiei şi s-ar transforma în autorităţi de control al modului în care ministrul Justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată.

Curtea constată că şeful statului a făcut în acest caz o "evaluare a evaluării” ministrului Justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului Justiţiei, ceea ce încalcă Constituţia.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră