Ce noroc!De când a început Festivalul de Teatru de la Caracal, cu spectacole ținute în aer liber, la Teatrul de Vară, deși toată țara a fost măturată în lung și-n lat de precipitații, aici, natura însăși, Divinitatea, au hotărât să protejeze actul de cultură, abătând ploile pe toată durata pieselor jucate pe scenă. Păcat că decizia celor de la vârf a fost aceea de a pune lacăt greu pe porțile teatrelor! Dar, să revenim la spectacolele noastre.
Aseară, înfruntând din nou atmosfera cenușie de toamnă autentică, parcă simțind că și acum ploaia îi va ocoli, oltenii au fost prezenți la întâlnirea cu dramaturgia lui Marin Sorescu, urmărind cu sufletul la gură piesa ”Iona”, pusă în scenă de Teatrul Dramaturgilor Români, având în distribuție pe Lari Giorgescu (Iona), Adrian Nour (Pescarul I) și Lucian Maxim (Pescarul II).
În mare, mitul biblic este cam așa: Iona, fiul lui Amitai, primește misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în cetatea Ninive. Inițial, Iona acceptă porunca divină însă se răzgândește, se ascunde pe o corabie și fuge la Tarsis. Dumnezeu abate asupra mării un vânt puternic care naște o furtună îngrozitoare. Corăbierii își dau seama că pedeapsa cerească este din cauza lui Iona, și-l aruncă în valuri. Tot prin voia Celui Sfânt, Iona este înghițit de un monstru marin, petrece trei zile și trei nopți de pocăință în burta chitului, după care, tot prin voia Celui de Sus, este azvârlit pe uscat.
În piesa lui Sorescu, încărcată de metafore și simboluri (se cunoaște când un poet încearcă dramatugie!), Iona este de la început în gura peștelui, fără șanse de scăpare, marcat de neliniști și spaime, punându-și întrebări existențiale la care tot el dă răspunsuri, urmărit de o vină pe care n-o va afla niciodată. Spectacolul jucat aseară, sub coordonarea scenică a lui Victor Ioan Frunză, aduce în față trei personaje: Iona, Pescarul I și Pescarul II. Decorul este extrem de simplu, tocmai pentru a nu abate atenția spectatorului, lăsându-l concentrat pe profunzimea textului.
În prim plan, pe o ”plută” de scânduri, care simbolizează barca, Iona este cu năvodul aruncat în valuri, în așteptarea peștelui cel mare (o șansă aruncată de destin). Vorbește singur, gesticulează intens sttrigându-se pe nume, ca peștii să nu afle că în barcă este adevăratul Iona, cel urmărit de ghinion, lipsitul de noroc.
În fapt, toată piesa este o alegorie, simbolizând trecerea prin viață, lupta continuă a omului neînsemnat pentru depășirea destinului programat, cu întrebări la care nu există răspuns, cu spaime, cu capcane, cu ieșiri din situații limită pentru a intra în altele, cu existențe repetitive de la naștere până la moarte, cu învieri amânate. Zbaterile, dansul, baletul permanent al personajului principal este susținut și potențat prin muzica special compusă, interpretată live, de doi muzicieni care, în câteva pasaje, devin personaje ale poveștii, purtând cu ei în spate o bârnă de lemn, ca Isus în drumul spre Golgota, semn că fiecare dintre noi este condamnat, încă de la naștere, să-și ducă singur crucea.
Preț de o oră și ceva, jocul scenic este constant dinamic, gestul și limbajul corporal având o importanță deosebită în economia spectacolului. După ce își consumă propriul destin în burta unui pește, care, la rându-i, este înghițit de alt pește (și tot așa!), după ce despică atâtea burți, în încercarea disperată de a-și depăși propria condiție, Iona găsește că singura ieșire este spintecarea propriei burți, evadarea din propria carceră, din propria captivitate, totul simbolizând un nou început, chiar prin această voită părăsire a lumii înconjurătoare, sugerată prin cuvintele ”Răzbim noi cumva la lumină”.
Și scena se luminează în aplauzele furtunoase ale publicului, semn că cei prezenți au apreciat la modul cel mai înalt atât actul actoricesc, cât și profunzimea textului. Ba mai mult, aplauzele s-au întețit, atunci când actorul Lari Giorgescu anunță că tocmai este ziua de naștere a colegului său de scenă Lucian Maxim, muzicianul care a compus ”coloana sonoră” a spectacolului.
Și așa, ocoliți de ploaie, sub protecție cerească, s-a încheiat cea de-a patra zi de festival. Astăzi, este deja soare și se așteaptă, pe înserat, piesa ”Cine are nevoie de teatru?”. Chiar așa! Cine are? Suntem convinși că, spre deosebire de alții, oltenii din Caracal știu deja răspunsul!
