Aseară, parcă mai puțin speriați de norii ce musteau a ploaie, iubitorii de teatru din Caracal erau deja prezenți, în jurul orei 19, la intrarea Teatrului de Vară, pentru o întâlnire memorabilă cu marea actriță Maia Morgenstern sau cu ”doamna Maia”, cum o numea respectos un tânăr din mulțime. Și chiar avea de ce s-o numească așa, deoarece recitalul actoricesc susținut de Maia Morgenstern a fost unul fabulos, de excepție.
În spectacolul ”Nu sunt eu - Maia Morgenstern, O biografie”, pus în scenă de Teatrul Dramaturgilor Români, magica Maia își joacă propria existență (punând accent pe copilărie și relațiile de familie), cântând, dansând, povestind neobosită mai bine de o oră și jumătate. Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră cu guler alb și o steluță roșie la piept, magnifica actriță a umplut scena cu talentul și jocul ei unic.
Pe tot parcursul spectacolului, în fundalul scenei, pe un ecran uriaș, au fost proiectate poze din tinerețea actriței și imagini cu părinții surprinși în diferite etape ale trecerii lor prin viață. Și tot pe ecran, ca într-un jurnal al amintirilor ori ca într-o carte cu poveștile copilăriei, au fost trecute, gradual, capitole de viață, crâmpeie de existență.
Povești din primii ani de școală, cu răutățile dascălilor (în ”capitolul” Dacă aș fi avut talent), cu teme de lucru la geografie (Profesoara de geografie), cu orele lejere, incluse în programa școlară mai mult pentru ridicarea mediilor (Sport, desen, lucru manual), amintiri cu tatăl, prezență constantă și marcată în copilăria ei - Tata (Dusea), Eu (mică) - , totul jucat, interpretat cu atâta talent și dăruire, încât spectatorii abia își țin răsuflarea.
Printre puținele capitole ale maturității ei artistice se numără episodul marelui, controversatului, film al lui Mel Gibson ”Patimile lui Hristos”. Revine apoi cu amintiri din jocurile copilărești cu verișoara ei (Două fete se certau), cu tatăl Dusea și ochelarii lui (Ochelarii sunt prelungirea ochilor mei), cu scandalul făcut de vecini, pentru că asculta prea tare muzică la pik-up-ul cumpărat cu eforturi (Miliția va asculta o fugă. De Bach).
Cei prezenți în Teatrul de Vară vibrează la unison cu ”doamna Maia”, mulți retrăindu-și propria copilărie. Un vânt rece, pornind din senin, face să sune a toamnă frunzele copacilor din parcul din apropiere. Pe scenă, Maia continuă poveștile copilăriei (Tabla înmulțirii), trece la episodul trist cu bunicul său plecat să-și caute fiul dispărut în Siberia (Bunicul nu vrea să spună Kadis!), se apropie de final (cu ”Ziua în care am îmbătrânit”) și încheie cântând ”Aleluia”.
O seară absolut magică în compania uneia dintre cele mai mari și mai talentate actrițe! La ieșire, marcați de intensitatea spectacolului oltenii s-au împrăștiat pe la casele lor, cu gândul la următoarea piesă din seara asta ”Iona” de Marin Sorescu.
