Zece persoane au fost rănite duminică de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului, scrie agerpres.ro.
"Şapte persoane au fost rănite la mall Brăila, printre care cinci adulţi şi doi copii de 11 şi 13 ani. Victimele au fost preluate de o ambulanţă SMURD şi patru ambulanţe SAJ şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe. La faţa locului s-a intervenit cu o maşină de descarcerare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Înainte cu puţin timp de a intra în mulţimea de la mall, tânărul înjunghiase un bărbat în comuna Cazasu din apropierea municipiului Brăila, cu care avusese un conflict de la o maşină, şi rănise alte două persoane, pe centura oraşului, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ, Laura Dan.
"Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe", a declarat Laura Dan.
Șoferul avea permis din luna februarie 2018, scrie Digi24. Martorii spun că totul a fost intenționat și că șoferul ar fi fost sub influența drogurilor, adaugă sursa citată.
La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, citat de agerpres.ro.
CREDIT FOTO: Observator TV