Una dintre premierele începutului de an de la Teatrul Național este „Recviem”. Premiera, după un text de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Dabija, este una extrem de vizuală. O comedie neagră, pe care o urmărești cu gura căscată (la propriu, veți vedea și de ce) până la ultima replică.
Piesa este extrem de vizuală (scenografia Irina Moscu), iar textul este unul de zile mari. În plus, din când în când cântecele Adei Milea vin să spargă o piesă care este în multe feluri numai monotonă nu.
Și mai aduce „Recviem” un aspect extrem de interesant. Este o piesă universală. Subiectul abordat poate fi interpretat, cu succes, pe orice scenă din lume, fie că vorbim de New York, Paris sau Londra. Și, am îndrăzni să punem în listă și Moscova.
Cortina se ridică peste o cafenea iar primul lucru care âți atrage atenția este firma. Localul se numește – ca un omagiu adus autorului - „Chez Vichniec”. Ce poate fi mai superb? Pentru că în ora următoare vom face o introspecția în lumea personajelor lui Vișniec. Ne vom cutremura, vom zâmbi, ba vom râde de-a binelea (dar cu măsură). Vom exclama „Doamne, ce idee genială!”. Și poate ca în poezia „Cuiul”, dacă avem valențe autoricești, vom recunoaște - „Însă vezi, nu ne-am gândit...”
„Această piesă s-a născut dintr-o dorință de a reflecta asupra amneziei care pare să fie o constantă a tuturor societăților umane. Nimeni nu învață, de fapt, din greșelile trecutului. (...) În spațiul european măcelurile, ororile și războaiele s-au înlănțuit fără încetare. Ca și cum violența ar fi fost prima trăsătură identitară a Europei”, explică Matei Vișniec.
Suntem după război. Deși, la fel de bine, putem să fim într-o pauză, între războaie. În lumea underground a celor decedați se organizează o paradă militară. O paradă în care toți se vor întoarce acasă.
Numai că nu este atât de simplu. Un general cu mult prea puțină autoritate (Marius Rizea) și al său intendent (Gavril Pătru) încearcă să organizeze lucrurile. Numai că morții noștri nu sunt de loc cuminți și protestele lor îmbracă veșminte aproape sindicale.
Fiecare crede că are dreptul de a fi în fruntea detașamentului care trece pe sub arcul de triumf. Cei gazați au încă masca pe față cer să fie numărați de o comisie care să le închidă gura. Cei împușați în inimă, vor și ei micile lor proivilegii. Pe percursul piesei veți afla că cei care au căzut pe câmpul de luptă se împart în mult prea multe categorii. Printre ei, „cei care au crezut în victorie până la capăt”, cei care la un moment dat “și-au dat seama de greșeală”, cei care au trădat, cei care s-au sinucis, cei care s-au prefăcut morți. Și, veți vedea, fiecare categorie vine cu argumente solide pentru a merita un loc în față. Așa că nimeni nu se va mira cum, în final, găsim chiar un grup numeros de ostași care și-au dat obștescu sfârșit...în erecție.
Această veselie generală este pigmentată din când în cînd cu un trio – Lenis, Stalin, Troțki – care cântă, joacă twister, beau ceai spală vase și...pun la cale asasinarea unor scriitori incomozi.
Dar cam atât despre „Recviem”. Sperând că v-am stârnit curiozitatea, vă spunem că următoarele spectacole sunt programate la Sala Studio a TNB pe 3, 11 și 13 martie.
