”Amadeus”, premiera teatrală cu Sebastian Papaiani și Ion Dichiseanu

06 Oct 2015
”Amadeus”, premiera teatrală cu  Sebastian Papaiani și Ion Dichiseanu
Iubitorii de teatru sunt invitați, luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie pentru a viziona, premiera spectacolului de comedie, ”Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache.

Noua punere în scenă a comediei ”Amadeus” va fi dublată de aniversarea îndrăgitului actor Ion Dichiseanu, caruia spectatorii îi vor putea ura ”La mulți ani”, la scenă deschisă.

Montarea de la București reunește actori extraordinari din trei generații diferite, printre care se numără Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Tomi Cristin, Victoria Cocias, George Pistereanu, Malina Tomoiagă, Liviu Cheloiu, Teodora Calagiu Garofil, Teodora Vasu, Stefania Istrate, Marius Mihăilă și Andrei Necula.

Un spectacol plin de umor și dramatism
”Amadeus” este un spectacol confesiune, plin de umor și dramatism, învăluit de muzica sublimă a lui Wolgang Amadeus Mozart. O piesă unică despre un personaj unic. Pe acordurile muzicii lui Mozart, rivalul sau Antonio Salieri, revine la viață pentru a-și mărturisi sincer ticălosiile, uneltirile, suferința….

Într-o fascinantă sarabandă de lumini și umbre, experiențe și trăiri de excepție, grație relatărilor lui Salieri, făcute la persoana întâi într-o succesiune de monologuri despre contradicțiile și amărăciunile artistului împlinit și realizat, blestemat să savureze elixirele diavolului preparate parcă într-un laborator al lui Hoffmann.

O întâlnire cu harul actorilor
”Propun prin acest spectacol o întâlnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart, o întâlnire a harului actorilor de excepție cu așteptările publicului larg. O întâlnire a purității luminoase cu muzica din noi și în tot acest joc, să ne imaginăm că suntem pe rând Mozart și Salieri, iar la final să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi. Dintotdeauna!”, a declarat regizorul Toma Enache.

Spectacol de succes la Londra și New York
„Amadeus” este un spectacol extrem de elogiat de critică şi publicul internaţional, ecranizarea textului, în regia lui Thomas Forman, câştigând opt premii Oscar. De asemenea, punerea în scenă de pe Broadway a piesei „Amadeus”, în anii ’80, a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii.
Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca în 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut aproape 1.200 de reprezentaţii, de mare succes la public şi la critică.

Biletele...
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului de Comedie, la casa de bilete a TNB, din rețeaua Vreau Bilet la Unirea Shopping Center etj.2, Libraria Mihai Eminescu și Cărturești, magazinele Inmedio, Oficiile Poștale și online pe www.bilete.ro , www.bilet.ro și www.vreaubilet.ro. Preturile acestora sunt diferite în funcție de categoria de loc, după cum urmează: 60 lei- Cat.II si 70 lei – Cat.I. 

Alte stiri din Teatru

Ultima oră