Spectacolului de operă „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart este regizat de artistul britanic John Fulljames, regizor asociat al Royal Opera House „Covent Garden” din Londra.
Coproducție
Realizată în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie – instituție situată pe proprietatea Wormsley din Buckinghamshire, în apropiere de Londra, care organizează anual unul dintre festivalurile consacrate de operă din Europa –, această montare a operei „Così fan tutte” este rezultatul unui tip de cooperare internațională între instituții din ce în ce mai des întâlnită la nivel mondial datorită oportunităților artistice și de producție fără precedent pe care le oferă.
Premiera a beneficiat de participarea solistei invitate Andreea Soare (rolul Fiordiligi), soprană ce a făcut parte și din distribuția de la Opera Garsington și care colaborează frecvent cu Opéra National de Paris.
Alte povești și idei
„În primul rând, am fost atras de muzica lui Mozart, care surprinde precis vârtejul emoţional în care sunt prinşi cei patru îndrăgostiţi, pe măsură ce descoperă pentru prima dată iubirea şi devin neputincioşi în faţa unor forţe pe care nu le pot controla. În plus, sunt atras de salturile magice ale operei de la formalitatea ei. Într-un cadru perfect simetric din punct de vedere al formei, sunt dezlănţuite forţe ale hazardului. Observăm astfel că simetria reprezintă doar o faţadă, un pretext, iar dedesubt se află ceva lipsit de ordine, întunecat”, spune regizorul, care a transpus povestea operei în zilele noastre.
Legat de viziunea lui John Fulljames privind spectacolul de operă, viziune pe care o regăsim și în această montare a operei „Così fan tutte”, acesta adaugă: „Printr-o muncă de înaltă calitate, pe oricare dintre platforme, putem să atragem noi tipuri de public şi, de asemenea, alte poveşti şi idei. Eu cred că opera trebuie să fie o formă de artă contemporană vibrantă, nu o moştenire a trecutului. Opera trebuie să se integreze în peisajul artelor contemporane: în acest moment, are tendinţa să stea un pic deoparte. Trebuie să interacţioneze mai mult cu filmul, dansul, artele vizuale şi să vină cu noi idei – aceasta este calea pe care vreau să o urmez”.
Următoarele reprezentații ale acestui spectacol au loc în 28 februarie și 7 aprilie.