După căutarea (eventual și găsirea, cumpărarea, oferirea) cadoului pentru Ziua Îndrăgostiţilor, amatorii de teatru vor avea ocazia să-i vadă pe Adrian Văncică, Ion Haiduc, Ada Navrot, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă în Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Éric Assous, regia: Diana Lupescu.
O comedie bulevardieră, interpretată cu mult haz, pe teme mereu actuale din politica tuturor vremurilor și a tuturor popoarelor: corupţie, şantaj, scandaluri sexuale şi dileme morale.
Aceasta este cea de-a şasea scenă pe care urcă actorii Teatrului Nottara de la închiderea, pentru public, a sediului din bd. Magheru.
“Cel mai important lucru, acum, este ca lumea să știe că jucăm! Nu e uşor să-ti convingi spectatorii din Magheru să te urmeze pe te miri unde! Dincolo de lupta pentru demararea grabnică a expertizei și, în funcție de rezultat, a procedurilor de consolidare, ne luptam cu inerția și cu uitarea. Cand ai un repertoriu cu peste 30 de titluri și nu poți juca mai mult 6 – 7 spectacole pe lună, în cele mai diverse locuri din București (la care se adaugă Buzau, Târgoviște, Constanța), singurul nostru gând se îndreaptă spre public, cum să-l ținem aproape, convingându-l că fiecare bilet cumpărat pentru oricare spectacol care se joacă în locurile amintite înseamnă recunoașterea notorietății și a valorii acestui teatru cu o istorie neîntreruptă de aproape 70 de ani; înseamnă presiune asupra celor în drept obligându-i să ia măsuri pentru ieșirea grabnică dintr-o situație absurdă și dureroasă.” a declarant Marinela Ţepuş, managerul Teatrului Nottara.