Cortina cade, spectatorii, cu mâinile roşu-văpaie de la câte aplauze au administrat actorilor de pe scenă, se îndreaptă spre ieşire, şi-n sala Teatrului “Ştefan Iordache” din Caracal se aşterne binecuvântata linişte ce sporeşte parcă mai mult ecoul ce urmează marilor reprezentaţii. La rându-i, ca o vijelie, Horaţiu Mălăele iese din cabină. Strănută zgomotos. “Noroc!”, urează timid un fost spectator. Replica actorului cade la fel de zgomotoasă: ”Norocul e prea puţin şi lumea e prea multă!”. Şi, într-adevăr, din lumea prea multă a burgului din inima Olteniei, numai două sute de caracaleni au avut norocul să prindă bilete în grandiosul spectacol “Jocul vieţii şi al morţii”, după Horia Lovinescu, în regia lui Horaţiu Mălăele, spectacol care a marcat cea de-a doua zi a Festivalului de Teatru Caracal 2015.
Prin imperiul de cenuşă
Puţin după ora 19:00, sala teatrului gemea de lume. Norocoşii cu bilet îşi ocupaseră deja locurile şi aşteptau fremătând începerea piesei. În spate, dincolo de scaune, norocoşii fără bilet (căci se acceptă şi aşa ceva când e vorba despre un act măreţ de cultură) vorbeau de ale lor, ca oltenii, pregătiţi să suporte în picioare ”dulcele chin” al scurgerii celor aproape două ore, cât durează spectacolul. Brusc se sting luminile. “Beznă ca-n nucă!” vorba lui Amza Pellea, cel în a cărui memorie se desfăşoară actuala ediţie a festivalului. ”La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul şi Dumnezeu a spus: Să se facă Lumină!”, rosteşte păşind la marginea scenei povestitorul Mircea Constantinescu. Reinterpretarea pildei întoarcerii fiului risipitor prinde viaţă sub respiraţia reţinută a celor din sală. Pentru că însăşi viaţa ce se înfiripă în pântecele Anei (interpretată luminos de Ada Condeescu) este cheia de boltă, Universul, ce se naşte pâlpâind în deşertăciunea şi întunericul imperiului de cenuşă. Dacă oamenii sunt cei care au stricat totul, aducând moartea şi pustiirea în jurul lor, tot ei sunt cei meniţi să o ia de la început pentru izbânda finală a vieţii. Adam (Horaţiu Mălăele), Abel (Lari Giorgescu) şi Cain (Bogdan Mălăele), frânturi zămislite de însuşi Creatorul, sunt cei chemaţi să participe, într-un fel sau altul, la noul drum deschis de Creaţia Divină. Final. Cortina cade, viaţa învinge, protagoniştii piesei se înclină cu recunoştinţă în faţa publicului. În urma lor, pilda întoarcerii fiului risipitor rămâne în conştiinţa norocoşilor prezenţi la acest exerciţiu de cultură, aşa cum stăruie de două mii de ani în conştiinţa universală a urmaşilor lui Hristos. Cu un buchet de flori în mână, Mălăele surâde. Iar dumneavoastră, dacă v-a plăcut actorul, mai poftiţi şi mâine seară la piesa “Lecţia”, de Eugen Ionesco.
Departe, la Cannes, a început Festivalul de Film. Aici, la Caracal, continuă Festivalul de Teatru. Şi parcă e mai caldă, mai aproape de sufletul şi înţelegerea noastră sărbătoarea spiritului de aici. Veniţi la Teatru, oameni buni!
