Măștile, efigiile din față teatrului, luate prin surprindere de mulțimea prichindeilor însoțiți de părinți ori bunici, au rămas cu gurile larg deschise. Cascadele de apă, care îndeobște năvălesc cu frânturi de curcubeu dansând viu în sclipiri de soare, le-au secat de uimire. Atâția copii nerăbdători să intre în sala de spectacol, nu pot fi văzuți prea des!
E duminică, e ora 11, și pe puii de olteni din Caracal îi așteaptă matineul cu povestea „Muzicantilor din Bremen” (ei au onoarea să deschidă festivalul!). Gureșe ca vrăbiile puse pe sfadă, zumzăitoare ca albinele în vremea roitului, cetele de copii intră în sală dezinvolt, fără emoții ori sfială, de parcă venitul la teatru e pentru ei o practică obișnuită, curentă, încă de când au venit pe lume. Încă vociferează, râd, se strigă pe nume cu aceeași intensitate sonoră că afară, cu singura diferență că gesturile le sunt restricționate de „prizonieratul” voluntar la care s-au supus în clipa în care s-au așezat în scaunele frumos tapițate.
Mai sunt însă și unii curajoși care „evadeaza” printre rândurile scaunelor ca să culeagă impresii de grădiniță ori de început de școală de la colegi, chicotesc zgomotos și se întorc cuminți la locurile lor. Se sting luminile și un cor de țipete subțiri și de chiuituri înecate în bucuria așteptatei clipe a începerii spectacolului acoperă muzica de pe scenă pusă în surdină. Începe povestea. Se lasă liniștea și simți deja energia vibrantă a celor mici în pas cu firul basmului, atenți la jocul personajelor, trăind mai abitir (și mult mai natural) decât adulții emoțiile transmise prin vocile și mișcările celor de pe scenă.
Râd în hohote la situațiile neprevăzute ori la glumele eroilor de basm, se agită pe scaune când tensiunea este încordată, se descătușează prin largi și sonore oftaturi de mulțumire atunci când atmosfera se relaxează și aplaudă furtunos la sfârșitul fiecărui act sau la fiecare schimbare de decor. Muzica originală extrem de ritmată, pe înțelesul și gustul lor (compusă de Ioan Gyuri Pascu) îi face să danseze și să se miște neîntrerupt umplându-i de bucurie. Hoții, măgarul, câinele, pisica și cocoșul, adică personajele din poveste interpretate de Gabriel Apostol, Ioan Brancu, Andreea Ionescu, Daniela Ruxandra Mihai și Adrian Alexandru Neculcea de la Teatrul Tandarica din Bucuresti îi prind în jocul lor chiar și pe cei mari, care se lasă lesne transportați în lumea celor mari.
O oră de bucurie și emoție. Atât a durat piesa pe care picii o vor ține minte un an de zile, povestind-o și raspovestind-o verișorilor, verișoarelor, prietenilor care n-au avut șansa să fie cu ei la teatru. La ieșire, Gabriel Ramon și Dănuț Mihai Bărbulescu, doi gemeni îmbujorați și încă marcați de emoție își împart preferințele: „Mie mi-au plăcut mai mulți: câinele, măgărușul și cocoșul. Când se certau erau cei mai haiosi”. „Mie mi-a plăcut măgarul. Era cel mai tare când ragea”, îl completează celălalt frate. Dacă vin și sâmbătă viitoare la „Capra cu trei iezi”? „Daaa...”, chiuie vesel amândoi sărind într-un picior. Într-un sfert de ceas, toți sunt risipiți pe la casele lor. Deseară, la ora 19, e rândul celor mari să umple sala la piesa „Micul Infern”.
