Am fost la festivalul de Teatru de Stradă crezînd că e festival de teatru de copii.
Şi primisem şi un pliant, dar mi-a fost atît de lene să citesc, încît mi-am închipuit eu cam despre ce e, cu atît mai mult cu cît, nu-i aşa, sîntem în luna copiilor şi deci. Ar fi fost mai logic ca Festivalul de Teatru de Stradă să fie un festival de teatru pentru copii, pentru că evident.
Din toată lumea aia multă care a venit acolo (da multă, da multă de tot!), mă nimeresc lîngă două italience care vorbesc întruna.
Acuma, adunarea asta nu e aşa de fandosită, ba e mai degrabă eclectică şi conţine şi copii.
#Cot-cot-cot-cotcodaaac!
Probabil că ei sînt cei mai încîntaţi, aşa că, întrucîtva, Festivalul de Teatru de Stradă e, cu adevărat, un Festival de Teatru de Copii.
În fine, gata cu filosofiile!
Hoarda de copii care s-a adunat să se uite la găinile astea enorme, adică nişte oameni îmbrăcaţi în găini e foarte ncîntată şi asta e tot ce contează.
Găinile vorbesc pe limba noastră, a tuturor.
Cotcodac ştie toată lumea!
Toată lumea e licenţiată în cotcodac şi badi-lenguigi.
Dacă zîmbeşte omul, e fericit şi dacă nu zîmbeşte nu e fericit.
Bine, că asta e aşa, grosier, că chiar dacă zîm,beşti, poţi să fii doar un ipocrit nenorocit, fără să fii şi fericit, dar asta e altă treabă, de oameni mari, oamenii ăştia mici sînt extrem de încîntaţi şi asta, nu-i aşa e tot ce contează.
Bineînţeles că fiică-mea se sperie de găinile astea enorme şi se ţine de fusta mea, de parcă i-os supărmen sau ceva.
Deci se termină găinile şi deci acuma începe un show cu nişte unii care fac acrobaţii.
#şidefaptceatîtasclifoseală?
Mă rog, nu sînt fan, dar, iar, cine sînt io?
Copiii exclamă în toate felurile cînd îi văd p-ăştia urcîndu-se unii pe alţii, învîrtindu-se şi astea, aşa că.
Ȋncep să recruteze copii din public ca să-i ia, să-i învîrtă p-acolo.
O recrutează şi pe fi-mea şi o urcă pe acolo şi o învîrt şi aia-şi ia o mină de parcă e artistă de cînd s-a văzut ea şi aşa.
Sînt foarte mîndră de talentul ei actoricesc.
O sclifosită de lîngă mine se uită la ei de parcă se dădea cel puţin Cehov!
E foarte serioasă şi se ultragiază toată că intru-n vorbă cu fi-sa.
“Acum ne uităm la spectacol, da?”, apasă ea pe fiecare cuvinţel, că mi se face frică de ea.
Frate, trebuia să vin pe tocuri, crecă, la spectacolu ăsta de acrobaţii.
Mă simt naşpa că fac poze, în loc să mă uit îngîndurată la spectacolul ăsta care pune foarte multe problem de viaţă.
Pe urmă nu mai e nimic şi pe urmă vin nişte giraffe mari pe stradă şi copiii iar sînt foatre încîntaţi şi asta e tot ce contează.
Şi asta.
