Aşa cum s-au obişnuit în ultimele trei zile, caracalenii au, n-au treabă, pe la orele 19 trecute fix îşi dau întâlnire în faţa Teatrului Ştefan Iordache din localitate. De remarcat este faptul că cel puţin jumătate dintre ei sunt aceiaşi care vin seară de seară. Pe de altă parte nu este nimic surprinzător în asta, având în vedere că acest Festival de Teatru, organizat de Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă Marius Tucă, este cea mai importantă manifestare culturală de peste an. Revenind, în egală măsură este remarcabil şi faptul că, în fiecare seară, un grup de 10-15 liceeni, îmbrăcaţi în haine viu colorate, dar de o evidentă eleganţă, pesemne cu abonamente achiziţionate cu mult timp înainte (biletele la toate spectacolele au fost epuizate încă de acum o lună) îşi fac apariţia la intrarea în sala de spectacole, discutând aprins despre piesa vizionată cu o seară în urmă. Era a doua seară de Horaţiu Mălăele şi spectatorii aşteptau nerăbdători întâlnirea cu marele actor ce urma să dea un adevărat recital în piesa „Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia aceluiaşi Mălăele. Şi chiar dacă n-ar fi fost obişnuiţi cu teatrul absurdului promovat de Eugen Ionesco, spectatorii au înţeles pe deplin lecţia de virtuozitate actoricească predată de maestrul Mălăele, sintetizată la final de servitoarea Marie „matematica duce la filologie şi filologia duce la crimă”. Adică un fel de: „omul, bunioară, de un par egzamplu, dintr-un nu ştiu ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate intră la o idee. A intrat la o idee? fandacsia e gata, ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă”, vorba lui Conu Leonida al marelui Caragiale. La final, întrebat dacă îi sunt dragi oltenii sau doar, aşa, îi induce în eroare nelipsind de la nici o ediţie a festivalului, dacă fiul său, actorul Bogdan Mălăele, se ridică la aştepările tatălui şi dacă există o Judecată de Apoi a actorilor, Horaţiu Mălăele răspunde: „Nu ştiu dacă-mi sunt dragi oltenii, dar în orice caz Tucă îmi e foarte drag. La rându-mi îmi sunt mie foarte drag şi eu fiind oltean, Tucă oltean, îmi sunt dragi oltenii. Bogdan? Da, e formidabil! Este un actor înnăscut, după părerea mea, şi cred că va face o lungă şi serioasă carieră. Pe de altă parte, cred că actorii ar trebui să fie scutiţi de judecată deoarece, spunea cineva, un om care face pe un alt om să plângă sau să râdă este mai aproape de Dumnezeu. S-ar putea ca noi, actorii, să avem o altă intrare.”
După spectacol, semn că jocul actorilor a fost copleşitor şi subiectul piesei i-a pus pe gânduri, spectatorii rămân grupuri-grupuri, minute bune, pentru a discuta cele văzute şi auzite.
Blândă, seara de mai strânge oraşul în braţe, mângâind pe creştet toţi salcâmii înfloriţi ai Caracalului. Tot pe creştet sunt mângâiaţi înainte de somn copiii cuminţi care, azi dimineaţă, au fost invitaţi la matineu la povestea Albei ca Zăpada a Fraţilor Grim, în regia lui Cristian Pepino.
