După răsfățul de seară cu seară al spectacolelor pentru oamenii mari, ieri, la matineu, a fost rândul puilor de olteni să vină la teatru. Însoțiți aproape exclusiv de mămici, bunicuțe ori mătușele, copiii au intrat veseli în sală sărind și țopăind ca la șotron, purtând ținute la fel de elegante ca ale părinților ce consideră Festivalul de Teatru Caracal drept cea mai importantă manifestare culturală de peste an.
O dată cu ei parcă a năvălit în sală toată primăvara de afară cu zumzet de albine, miros de salcâmi înfloriți și ciripit de păsări, învăluind cu soare blond tristele măști împietrite de un secol pe pereții bătrânului lăcaș de cultură. Pe scenă, povestea Albei-ca-Zăpada prinde viață sub aranjamentul regizorului Cristian Pepino, iar actorii Geo Dinescu, Marian Fagu, Mariana Zaharia, Ioan Brancu, Adrian Lefter și Ioana Chelaru Popovici induc vraja basmului în trăirile spontane, zgomotoase, ale celor mici.
Rând pe rând toți sunt pitici, prinți, prințese, vânători, dar niciodată împărăteasa cea rea. Trăiesc rolurile aplaudând, râzând, țipând sau chiar plângând atunci când Albă-ca-Zăpada mușcă din mărul otrăvit, atenționând personajele pozitive de pe scenă atunci când pericolul pândește în apropiere. Piesa se mută în sală și sala sporește basmul prin glasurile gureșe ale prichindeilor, într-o emoționantă și copilărească interacțiune. Și cu siguranță, acasă, la grădiniță ori la școală vor retrăi și vor repovesti ce au văzut și au auzit la teatru.
Cușeta inimilor sfărâmate
În jurul orei 19:00, în fața Teatrului din Caracal, același ritual ca în prima seară a Festivalului: domni ferchezuiți, doamne elegante, sosesc cu cinci minute înaintea începerii spectacolului, să nu se creadă că vor să dea buzna, ci au venit, așa, ca la promenadă. Își ocupă repede locurile și șușotesc cu vecinii niscaiva amabilitățuri de conjunctură. Se stinge lumina. Începe piesa “Fă-mi loc!”, de Anthony Michineau, în regia maestrului Radu Beligan, protagoniști fiind Marius Manole și Medeea Marinescu.
O cușetă de tren, un el și o ea, două destine frânte, aduse de jocul imprevizibil al sorții în același loc. Se tachinează, se confesează, își fac loc unul în inima celuilalt, sfârșind prin a rămâne împreună. În sufletele aparent zdrobite, dragostea înmugurește după un ciclu și după legi rămase neschimbate încă de la facerea lumii. Cu un optimism indus, oltenii părăsesc sala de spectacol. S-a mai scurs o zi, s-a mai jucat o piesa, dar, ca în poveste, înainte mult mai este!
Dereticați-vă sufletele și faceți loc artei în inimile și în simțirea voastră. Dați un alt sens cenușiului vieții de zi cu zi. Înnobilați-vă spiritul. Veniți la teatru, oameni buni!