În semn de compasiune și respect față de victimele accidentului din Club Colectiv, Opera Națională București a suspendat toate reprezentațiile programate să aibă loc în acest weekend la Opera Națională București și la Teatrul de Operetă și Musical 'Ion Dacian'.
Astfel, spectacolele 'La Boheme' de G. Puccini 'Don Quijote' de Ludwik Minkus și 'Paris, mon amour', regia Răzvan Ioan Dincă, vor fi reprogramate în cursul acestei stagiuni, datele la care vor avea loc reprezentațiile urmând a fi anunțate în curând.
Biletele achiziționate rămân valabile pentru spectacolele reprogramate. Spectatorii care au achiziționat bilete de la Casa de bilete a Operei Naționale București sau de la Casa de bilete a Teatrului de Operetă și Musical 'Ion Dacian' și doresc să-și recupereze contravaloarea biletelor sunt rugați să se prezinte la Casele de bilete începând de marți, 3 noiembrie 2015.
Spectatorii care au achiziționat biletele online și doresc să-și recupereze contravaloarea acestora sunt rugați să solicite acest lucru printr-un e-mail trimis la adresa bilete@operanb.ro. Contravaloarea biletelor achiziționate online va fi restituită integral în contul din care a fost făcută plata.