Public fremătând, gong, cortina ridicată, atmosferă de festival. Aseară, pe scena Teatrului Național din Caracal, a început cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru ”Ștefan Iordache”, eveniment de multă vreme devenit tradițional pentru caracaleni, o adevărată sărbătoare a spiritului, a inimii, a simțirii, sărbătoare întreținută de cele mai bune teatre din țară și organizată, ca în fiecare an, de Asociația Smart Vision în colaborare cu Consiliul Județean Olt (reprezentat prin președintele Marius Oprescu), Consiliul Județean Caracal, Primăria Caracal, având ca perteneri media Gândul și Mediafax, cu susținerea Domeniilor Sâmburești și Aqua Carpatica.
Unii, dintre cei prezenți la cel mai așteptat și important eveniment de peste an, cu cincisprezece ani în urmă poate erau năzdrăvani liceeni. Azi, sunt maturi, cu angajamente sociale și responsabilități ale urbei. Alții, care erau maturi acum un deceniu și jumătate, sunt, azi, oameni în toată puterea cuvântului, cetățeni pe umerii cărora a stat și stă bunăstarea celor din jur, de la familie până la întreaga societate. Căci, la Caracal, dacă generațiile s-au maturizat (și) prin cultură, trebuie remarcat faptul că un rol important, un liant spiritual, un cadru intelectual l-a avut și longevivul și constantul eveniment fanion: Festivalul de Teatru ”Ștefan Iordache”.
Cum spuneam, aseară, cel căruia i-a revenit onoarea de a vorbi în deschiderea festivalului a fost primarul în exercițiu, dl. Ion Doldurea, știut de toată urbea că, de o viață întreagă, a fost și a răms un susținător înveterat al artei, un om care a realizat că, un neam care nu se ridică la cultură, poate oricând ieși pe ușa din dos a istoriei. În scurta sa alocuțiune a ținut să mulțumească Consiliului Județean Olt și președintelui acestuia, Consiliului Local Caracal și Primăriei Caracal, subliniind faptul că, prin sprijinul acordat, au făcut posibilă această sărbătoare a spiritului, a mulțumit caracalenilor pentru că, de cincisprezece ani, îmbrățișează acest eveniment și a urat ca lumina de pe scenă să se transfere, fecund, tot ca lumină în inimile spectatorilor prezenți.
Piesa aleasă pentru inaugurarea acestei ediții de festival a fost ”Oleanna”, de David Mamet, a Teatrului Excelsior, din București, în regia Mădălinei Hâncu, avându-i protagoniști pe actorii Ioana Niculae și Marius Turdeanu.
Întâmplător sau nu, pentru noi, românii, piesa dramaturgului american David Mamet, scrisă în 1992, poate căpăta un aer de apropiată actualitate, având în vedere scandalul de anul trecut (similar cu subiectul piesei) cu un profesor universitar de rang înalt de la SNSPA, inculpat pentru mai multe agresiuni de natură sexuală, inclusiv atingeri cu tentă sexuală și încercarea de a săruta cu forța studente. Totuși, în piesa lui Mamet, lucrurile se petrec un pic altfel. Studenta, care vine la profesor în încercarea de a trece un examen picat, nu este literalmente agresată sexual, ci doar reacționează la câteva vagi aluzii din partea profesorului ei.
În câteva cuvinte, spectacolul începe calm, cu muzica pe fundal a imnului studenților ”Gaudeamus, igitur”. O studentă vine să încerce salvarea unui examen picat, părând de o naivitate și deznădejde compătimitoare. Profesorul luat de valul emoțional reacționează confuz, cu vagi apropouri de incurajare a inteligenței și farmecului fizic al studentei. Fără, însă, niciun fel de tentativă agresivă. Are familie, vrea să cumpere o casă și așteaptă rezultatul comisiei de titularizare.
Rapid, însă, toate proiectele sunt aruncate în aer, deoarece studenta, din presupusă victimă, devine acuzator, justițiar. Discuția incipientă este răstălmăcită, iar lista de acuzații conține frânturi din conversațiile anterioare scoase din context, folosite speculativ pentru a incrimina și șantaja (unde în mass media românească am mai văzut noi asta?). Textul piesei este destul de greoi de asimilat și digerat, însă, este meritul regizorului de a se fi descurcat de minune cu punerea în scenă, aplaudând totodată actorii cărora nu le-a fost la îndemână să memoreze și să redea cu naturalețe replicile destul de dificil de descifrat. Însă oltenii întotdeauna au fost oameni isteți, deștepți, și cu siguranță au macerat și s-au bucurat de un spectacol care le-a solicitat sprinteneala minții și puterea de absorbție a unui astfel de text. Dovadă, minutele bune de aplauze la final și inevitabilele discuții ”culturale” din fața teatrului. Noi, însă, spunem: bine te-am găsit, Caracal! Veniți la teatru, oameni buni!
