Arheologii din Egipt au recuperat vârful unui obelisc considerat a fi unul dintre cele mai mari fragmente dintr-un monument vechi de piatră descoperit vreodată, relatează alaraby.co.uk.
Echipa elvețiano-franceză, condusă de profesorul Phillippe Collombert, a recuperat vârful monumentului din necropola Saqqara, care a servit ca loc de înmormântare pentru vechea capitală egipteană Memphis.
Se crede că monumentul are o vechime de peste 4300 de ani, datând din timpul domniei reginei Anknespepii II din Vechiul Regat. Numele și titlurile monarhului antic sunt inscripționate pe piatra roz de granit.
Ministerul Antichităților din Egipt spune că vârful recuperat are o lungime de aproximativ 8 metri. Potrivit lui Collumbert, întregul monument avea probabil aproximativ 16 metri înălțime. Inițial, vârful obeliscului ar fi fost acoperit cu aur sau cupru pentru a reflecta puternic razele soarelui. Acest lucru e demonstat de crestăturile în partea de sus a obeliscului, unde ar fi fost montat metalul.
Arheologii cred că obeliscul a fost mutat din locul său iniţial. De asemenea, se consideră piatra ar fi fost folosită pentru a ridica alte construcții în timpul Noului Regat.
Ankhnespepy II a fost una dintre cele mai proeminente regine din cea de-a șasea dinastie a Egiptului. Când soțul ei Pepy I a murit, Anknespepy s-a căsătorit cu fiul său, Merenre, și împreună l-au avut pe Pepy II.