O echipă de oameni de știință din Rusia susține că a descifrat misterul acestor dispariții, care ar fi provocate de același fenomen geofizic care se află la originea giganticelor cratere apărute brusc în Siberia în perioada verii..
Fenomenul "Triunghiul Bermudelor este un efect al reacțiilor hidraților de gaze naturale" (așa cum este hidratul de metan), susține omul de știință rus Igor Ielțov pentru publicația The Siberian Times. "(Hidrații de gaze) încep să se descompună activ, gheața metanică trecând în formă gazoasă. Această reacție se produce rapid, ca o avalanșă sau ca o reacție nucleară, eliberând volume uriașe de gaz. Astfel, apa oceanului ajunge să pară că fierbe, iar vapoarele se scufundă pentru că-și pierd flotabilitatea. Același fenomen duce și la suprasaturarea anumitor porțiuni atmosferice cu metan, ceea ce produce puternice turbulențe atmosferice și prăbușirea aparatelor de zbor", a explicat el.
"Am descoperit că astfel de hidrați de gaze există atât în stratul de profunzime, care în cazul peninsulei (Iamal) se află la câteva sute de metri adâncime, cât și în straturile superficiale ale solului", a adăugat el. În cursul verii, acești hidrați se topesc, iar gazele răbufnesc exploziv din subsol, la fel ca dopul unei sticle de șampanie, formând cratere.