O cercetătoare din Marea Britanie susţine că păpuşile de tip Barbie le "condamnă" pe multe fete la o atitudine pasivă pentru tot restul vieţii, scrieThe Guardian,citat de RFI.
Cercetătoarea de la Universitatea Cambridge spune că de cele mai multe ori, jucăriile destinate fetelor le fac pe acestea să se joace mai degrabă pasiv, în loc să le aprindă imaginaţia şi să-i încurajeze pe copii să dezvolte abilităţi mai creative.
"Trebuie să ne schimbăm viziunea despre băieţi şi fete şi despre ce este potrivit pentru ei de la vârste mici. Contează alegerea jucăriilor? Eu cred că da", spune cercetătoarea învestită recent preşedinte al Asociaţiei Britanice de Ştiinţă.
Ea afirmă că oamenii creează stereotipuri în momentul în care aleg jucăriile pentru copiii lor. Spre xemplu că pieptănatul unei păpuşi Barbie, activitate pasivă, în opinia sa, ar trebui înlocuit cu îndeletniciri mai active, cum ar fi jocurile de tip Lego, care presupun construcţia sau asamblarea. "Cum s-ar putea imagina un copil inginer sau chimist, din moment ce toată ziua nu face altceva decât să coafeze păpuşi sau să le servească un ceai în ceşcuţe de jucărie?", se întreabă cercetătoarea.
Ea deplânge şi modul în care unele şcoli îi încurajează pe elevi să-şi găsească un loc de muncă. Atunci când îi duc în stagii la diverse întreprinderi, de cele mai multe ori băieţii ajung în service-uri auto, iar fetele în saloane de coafură.
Cercetătoarea critică de asemenea reclamele de la tv: jucăriile pentru băieţi sunt descrise în termeni de putere şi bătălii, iar cele pentru fetiţe sunt asociate cu iubirea şi magia. Savanta britanică spune că nu este neapărat un fan al bătăliilor, dar precizează că trebuie încurajat comportamentul activ, în aşa fel încât fetele să nu se bazeze pe "magie" pentru rezolvarea problemelor.
Citiţi mai multe ştiri din Ştiinţă!