Sâmbătă, 27 iulie, sonda spaţială trimisă de NASA s-a apropiat de Jupiter pentru prima dată de la plasarea pe orbita acestei planete, în iulie anul curent, relatează bbc.com. Juno a fost programată să ajungă la doar 4.200 km de stratul superior al atmosferei giganticei planete, cea mai mică distanţă la care s-a apropiat până acum un vehicul spaţial, în timpul fazei principale a misiunii sale, informează News.ro.
Toate instrumentele sondei – inclusiv camerele video - erau operaţionale şi pregătite pentru această întâlnire.
NASA se aşteaptă să obţină primele imagini ale norilor lui Jupiter în următoarele câteva zile, iar acestea vor fi de cea mai bună rezoluţie obţinută vreodată.
Momentul apropierii maxime a fost stabilit la ora 12:51 GMT. La acel moment, Juno se deplasa faţă de planetă cu o viteză relativă de 208.000 km/h, de la nord la sud.
Sonda a intrat în câmpul gravitaţional al lui Jupiter în data de 5 iulie, după o călătorie de cinci ani, timp în care a parcurs distanţa de 2,8 miliarde km. O rotaţie completă în jurul planetei durează aproximativ 53 zile.
"[În 5 iulie] toate instrumentele au fost oprite, iar motoarele rachetei purtătoare au fost pornite pentru manevrele de plasare pe orbita lui Jupiter", a explicat cercetătorul principal NASA Scott Bolton, de la Southwest Research Institute.
Într-o declaraţie făcută de acesta cu scurt timp înainte de apropierea de Jupiter de sâmbătă, cercetătorul a declarat: "Din momentul plasării pe orbită am rulat de mai multe ori testele de verificare ale instrumentelor de pe Juno. Vom mai face teste pe tot parcursul misiunii, dar suntem deja destul de siguri că totul funcţionează bine, iar ochii şi urechile lui Juno vor fi larg deschise la întâlnirea cu Jupiter”.
"Aceasta este prima noastră ocazie de a-l vedea de aproape pe regele sistemului nostru solar şi de a înţelege mai bine cum funcţionează".
Misiunea lui Juno este de a efectua observaţii şi teste cu scopul de a explica originea şi evoluţia celei mai mari planete ale sistemului solar.
Instrumentele de măsură ale sondei vor face observaţii asupra straturilor interne ale atmosferei planetei gigant, pentru a le determina compoziţia chimică, temperatura, mişcarea şi alte proprietăţi.
Oamenii de ştiinţă speră să afle dacă Jupiter are un miez solid sau dacă în centrul planetei se află substanţe gazoase comprimate într-o stare extrem de densă. Până acum se presupunea că Jupiter are o compoziţie chimică apropiată mai curând de cea a unei stele, bazată pe hidrogen si heliu.
De asemenea, vom avea o perspectivă mai bună asupra faimoasei Mari Pete Roşii - furtuna colosală, de două ori mai mare decât Terra, care străbate de secole atmosfera superioară a lui Jupiter. Juno ne va spune cât de adânc afectează furtuna straturile interne ale planetei.
Ulterior misiunii, sonda se va reîntoarce pe orbită, unde va mai efectua o rotaţie de 53 de zile, iar în 19 octombrie motoarele rachetei vor fi din nou pornite pentru a efectua rotaţii complete mai rapide, de doar 14 zile.
Juno va funcţiona în acest regim până în februarie 2018, când este programată să se prăbuşească în atmosfera lui Jupiter.