"De fapt, SuperLuna nu este un termen ştiinţific. Este un termen patentat acum 30 de ani de un astrolog şi nu este susţinut ştiintific, cu excepţia faptului când Luna este plină sau este foarte aproape de Pământ. Altfel, cred doar că cineva a luat cuvântul <super> şi l-a pus în faţa altuia - Lună", a mai spus Faherty. Eticheta de SuperLună a fost lansată de astrologul Richard Noelle, în 1979.
Pentru a fotografia SuperLuna nu focaliza aparatul doar pe ea, spune Bill Ingalls, fotograf senior la NASA. "Nu faceţi greşeala de a fotografia doar Luna, fără niciun context. Căutaţi un loc pentru a crea contextul", a spus Ingalls.
Şi dacă aveţi la dispoziţie doar un smartphone, expertul NASA vă dă câteva ponturi: "Nu trebuie să prindeţi luna gigantică în cadru, dar puteţi opta pentru ceva panoramic, inclusiv cu un obiect în prim-plan, care să fie interesant. Gândiţi-vă că sunteţi într-o zonă urbană unde este mai multă lumină".
Cei care folosesc echipament de ultimă oră pot recurge la la setarea balansului de alb. Pentru a posta sau vedea imagini online cu SuperLuna încercaţi la #supermoon pe Instagram şi/sau Twitter.
În timp ce Luna plină arată întotdeauna mare la orizont, efectul ar trebui să fie și mai mare în următoarele două zile, fiind vorba de o iluzie optică. Faherty a explicat că privind la Lună, aproape de orizont, se creează o iluzie optică deoarece creierul nu ştie cum să interpreteze mărimea astrului laolaltă cu clădirile şi orizontul.
Oricum, un lucru e cert: SuperLuna nu e aşa rară, cum se crede. În 2016 se încheie o serie de trei SuperLune: una pe 16 octombrie, una pe 14 noiembrie şi încă una pe 14 decembrie. Numai că SuperLuna din 14 noiembrie este neobişnuit de aproape de noi şi complet plină.
"Sper că acest lucru îi va face pe oameni să meargă afară și să se uite la Lună un pic mai mult", spune Faherty "pentru că e distractiv să ieşi şi să ştii că, în timp ce stai acolo și te uiţi sus, e mai aproape de tine cum nu a mai fost de un timp destul de îndelungat", a mai spus astronomul.
Ultima dată când o SuperLună s-a văzut atât de aproape s-a întâmplat în 1948, la un an după ce s-a născut Hillary Clinton şi la doi după naşterea lui Donald Trump. Conform Space.com, tribul Algonquin precum şi coloniştii americani numeau Luna plină de noiembrie Luna Castor deoarece era momentul când se puneau capcane pentru castori înainte ca mlaştinile să îngheţe.
Următoarea SuperLună, care va fi plină şi atât de aproape de Pământ, va avea loc la 25 noiembrie 2034.
Citiţi şi: