Acum două mii de ani, vechii pelerini s-au adunat într-un templu greco-roman din Hierapolis, Turcia de azi, situat într-o o peșteră care se presupune a fi Poarta spre Infern, relatează CNN.
Ei priveau uimiţi cum animalele şi păsările cădeau fără suflare la intrarea în grotă. Cum peștera se numea "Plutonium", după Pluto, zeul lumii de dincolo, oamenii au crezut că acesta răspândeşte "suflarea morții", ucigându-i pe toți cei care intră, cu excepția preoților care erau imuni şi preluau animalele pentru sacrificare.
Istoricul roman Pliniu cel Bătrân a descris fenomenul ca fiind "canalul lui Charon" - luntraşul mitic care trecea sufletele răposaţilor peste râul Styx și Acheron în lumea cealaltă .
Gaz toxic
Oamenii de știință oferă însă o explicație pentru misterul din peşteră și susţin că nu e nimic supranatural. Cercetările publicate de revista de Științe arheologice și antropologice din luna februarie arată că o fisură pe suprafața pământului emană dioxid de carbon la concentrații atât de ridicate, încât poate fi mortal.
Folosind un analizor portabil de gaze, Hardy Pfanz și echipa sa de vulcanologi au descoperit CO2 la niveluri variind de la 4-53% la gura peșterii și până la 91% din interior, mai mult decât suficient pentru a ucide organismele vii.
"Problemele pentru mamifere (inclusiv oamenii) încep să apară sub 5% CO2", a declarat Pfanz pentru CNN. "O ședere mai lungă, la 7% și peste, provoacă transpirație, amețeli, tahicardie (creșterea ritmului cardiac) etc. O creștere suplimentară ar duce la asfixierea cauzată de lipsa de oxigen și acidificării sângelui şi a corpului sau a celulelor creierului. "
Deci, nu e de mirare că animalele care au intrat în peșteră au murit rapid. Numai în perioada cercetărilor, Pfanz spune că a găsit mai multe păsări moarte, șoareci și peste 70 de gândaci.
Atracţie turistică
Nu era altfel nici în cele mai vechi timpuri, când oamenii călătoreau la Hierapolis pentru a vedea fenomenul. Orașul, fondat în jurul anului 190 î.Hr., era renumit pentru Plutonium, precum și pentru izvoarele sale fierbinți, care încă mai atrag mii de turişti şi astăzi.
Francesco D'Andria, arheologul italian care a redescoperit situl în 2013, spune că a găsit dovezi ale unui teatru în jurul peşterii.
Geograful grec Strabo, care a trăit în perioada 64 î.Hr. - 21 d.Hr., a descris fenomenul din peşteră: "Orice animal care intră în interior moare instantaneu. În orice caz, taurii care sunt conduși în ea cad și sunt târâți morți. Am aruncat acolo vrăbii, au respirat aerul și au căzut imediat", a scris el.
Strabo a recunoscut că această reacție e legată de emisia de gaze: "spațiul este plin de vapori atât de ceţoşi și denşi încât nu se poate vedea locul " - dar era nedumerit cum de sunt afectate animalele, și preoții nu, întrebându-se dacă era din cauza providenței lor divine, sau pur și simplu pentru că îşi ţineau respirația.
Cercetarea lui Pfanz adaugă o altă posibilitate: animalele și preoții au înălțimi diferite. CO2 este mai greu decât oxigenul, așadar se află mai jos, formând un lac de gaz toxic deasupra solului. "Nările animalelor erau în lacul de gaze", spune el, în timp ce preoții fiind mai înalți, stau deasupra gazului.
Pfanz crede că preoții ştiau de existenţa gazului și că era fluctuant în funcție de momentul zilei. Cercetările recente, în care s-au făcut măsurători pe o anumită perioadă de timp, au constatat că nivelul de CO2 era deosebit de ridicat în zori și la apus, deoarece lumina soarelui dispersează gazul.
D'Andria a contestat însă acest lucru, invocând existenţa mai multor lămpi cu petrol găsite în fața grotei. " E foarte probabil ca în timpul nopții să fi avut loc activități ritualice ", a afirmat el.
