Umanitatea a făcut încă un pas spre autodistrugere pe fondul temerilor privind securitatea globală şi alegerea lui Donald Trump în fruntea Americii, relatează standard.co.uk. Ceasul Apocalipsei -The Doomsday Clock-, care simbolizează cât de aproape suntem de sfârşitul lumii, a fost dat cu 30 de secunde înainte, la 2 minute şi jumătate de miezul nopţii.
Este momentul cel mai apropiat de sfârşitul lumii din 1953 încoace, când SUA şi Rusia au început să testeze bomba cu hidrogen. Membrii Bulletin of the Atomic Scientists (BPA - o organizaţie din care fac parte oameni de ştiinţă de top, decidenţi politici şi cei interesaţi de arme nucleare şi dezarmare, schimbare climatică şi tehnologii emergente), au creat un dispozitiv simbolic în 1947 pentru a evidenţia pericolul pe care îl presupune un război nuclear.
Într-un raport dat publicităţii joi, şeful BPA, Rachel Bronson, a sfătuit liderii lumi "mai degrabă să se calmeze decât să acumuleze tensiuni care ar putea duce la un război".
Conform raportului, "comentariile deranjante despre folosirea şi proliferarea armelor nucleare făcute de Donald Trump, ca şi neîncrederea acestuia şi a apropiaţilor săi privind încălzirea globală, asupra căreia există un consens al comunităţii ştiinţifice, precum şi apariţia unui naţionalism strident la nivel global, afectează deciziile Consiliului".
Anunţul de la Washington a fost completat de şefii Ceasului Apocalipsei: "Chiar dacă abia instalat, declaraţiile necumpătate ale preşedintelui SUA, lipsa deschiderii la sfaturile experţilor şi nominalizăriile discutabile din Cabinetul său fac ca situaţia securităţii internaţionale să se înrăutăţească".
Când a fost lansat de oamenii de ştiinţă americani, Ceasul a fost potrivit la 7 minute după ceasul nopţii şi, de atunci, a fost repotrivit de 22 de ori. Decizia de a potrivi manual ceasul este luată de fizicienii şi specialişti în mediu din întreaga lume, după ce se consultă cu Consiliul Sponsorilor din care fac parte şi 15 laureaţi ai premiului Nobel.