După cetăţenii simpli, vedetele de la Hollywood şi feministe, a venit rândul cercetătorilor americani să iasă în stradă.
Ceea ce a început ca o conversaţie politică pe reţeaua Reddit, s-a transformat într-o mişcare la nivel naţional. Oamenii de ştiinţă s-au mobilizat pe reţelele sociale, unde pun la cale un miting la Washington. Sute de mii de persoane s-au alăturat discuţiilor până acum.
We are thrilled and excited by the early interest in #ScienceMarch! Dates and other details are in the works and coming very soon.
— March for Science (@ScienceMarchDC) January 25, 2017
Oamenii de ştiinţă sunt revoltaţi, după ce mai multor instituţii li s-a interzis să mai comunice cu publicul, iar unele finanţări pentru cercetare au fost îngheţate, potrivit site-ului Live Science.
Ideea pentru acest activism vine de la faptul că Administraţia preşedintelui Donald Trump a început să restricţioneze comunicarea ştiinţifică şi să îngheţe finanţări pentru anumite agenţii guvernamentale.
Pe bună dreptate, oamenii de ştiinţă se tem că Administraţia Trump va pune pe butuci activitatea de cercetare.
Concret, unele instituţii din Statele Unite nu mai au voie să comunice cu publicul larg. Cel mai cunoscut caz este cel al Ministerului Agriculturii, însă există şi alte exemple, precum Agenţia de Protecţie a Mediului şi Departamentul Sănătăţii.
De asemenea, unele postări pe Twitter ale instituţiei care gestionează Parcurile Naţionale au fost şterse. Coincidenţă sau nu, conţinutul acelor mesaje viza problema schimbărilor climatice, o temă care-l irită la culme pe preşedintele Donald Trump, care spunea în campanie că subiectul nu e nimic altceva decât o „farsă” a chinezilor.
Public pressure can be an effective tool against censorship! #ScienceMarch https://t.co/CBzlkO5F8l
— March for Science (@ScienceMarchDC) January 25, 2017
De altfel, printre primele măsuri luate de noua Administraţie de la Washington a fost ştergerea rapidă a paginii de Internet a Casei Albe referitoare la schimbările climatice şi îngheţarea finanţărilor Agenţiei de Protecţie a Mediului destinate cercetărilor.
Organizatorii doresc ca marşul să fie un protest fără culoare politică şi care să aducă în discuţie probleme legate de finanţarea cercetătorilor, transparenţă, schimbări climatice şi evoluţie.
„Sunt anumite lucruri pe care le acceptăm ca fapte, nu există alternative: Pământul se încălzeşte din cauza activităţii umane, diversitatea vieţii este o consecinţă a evoluţiei... Un Guvern american care ignoră ştiinţa pentru a urmări o agendă ideologică este periculos pentru întreaga lume”, se arată pe site-ul dedicat organizării Marşului pentru Ştiinţă.
Unul dintre liderii mişcării observă că închiderea unor site-uri informative şi interdicţiile comunicaţionale par a fi desprinse din celebrul roman al lui Orwell, „1984”. Nu întâmplător, poate, după învestirea lui Donald Trump ca preşedinte, vânzările romanului „1984” pe platforma Amazon au explodat.