Nouă din zece persoane suferă de sindromul vibrațiilor fantomă, fenomen datorat utilizării intense a telefonului mobil, consideră dr. Robert Rosenberger, filosof și profesor asistent la Georgia Institute of Technology din Atlanta (SUA). Cercetarea a fost publicată în revista de specialitate Computers in Human Behaviour.
Utilizatorii telefoanelor mobile au senzația eronată că telefonul lor sună, însă este vorba despre deprinderile memorate de organismul uman în urma utilizării intense a telefonului mobil. Cercetarea lui Robert Rosenberger sugerează că, atunci când o persoană își lasă telefonul mobil în buzunar, dispozitivul devine parte integrantă a corpului utilizatorului, situația fiind similară cu ochelarii de vedere despre care cei care-i poartă susțin că uită de ei.
"Oamenii continuă apoi să perceapă alte senzații, ca de exemplu mișcarea hainelor, spasme musculare, drept vibrații ale telefonului mobil, însă este vorba doar de o halucinație", a declarat dr. Robert Rosenberger.
Într-un interviu acordat BBC, Rosenberger a declarat că un studiu recent la care au participat studenți înscriși într-un program de licență a evidențiat că 90% dintre cei chestionați au declarat că s-au confruntat cu fenomenul vibrațiilor iluzorii. Potrivit lui Robert Rosenberger, cei chestionați au spus că sunt neliniștiți 'din cauza diferitelor tehnologii folosite, fie că este vorba despre mesajele text sau cele de tip e-mail, pentru că îi țin într-o stare de nervozitate.