Noile studii făcute privitor la dispariţia omului de Neanderthal au ajuns la concluzia că primii locuitori ai Europei nu ar fi dispărut din cauza invaziei Homo Sapiens, veniţi din Africa, ci din cauza… ghinionului.
Populaţia neanderthaliană era atât de restrânsă la vremea sosirii în Europa şi Orientul Mijlociu a strămoşilor oamenilor moderni, încât s-ar putea ca încrucişările între indivizi din aceeaşi familie şi fluctuaţiile naturale ale ratei natalităţii să îi fi dus la extincţie, susţin specialiştii.
Noile descoperiri sugerează că primii oameni moderni care au ajuns în Europa nu erau superiori neanderthalienilor, cum susţineau unii antropologi.
Oamenii de ştiinţă sunt în general de acord că neanderthalienii au dispărut cam cu 40.000 de ani în urmă, după migraţia unui val de strămoşi ai oamenilor moderni din Africa, cu vreo 20.000 de ani înainte.
Neclar este încă de ce au dispărut neanderthalienii şi dacă strămoşii noştri au avut vreun rol în extincţia lor.
Deseori prezentaţi ca fiind rudele mai primitive şi mai vânjoase ale înaintaşilor oamenilor moderni, neanderthalienii aveau creier similar cu aceştia şi au dezvoltat o cultură bogată.
Pe lângă uneltele complexe din piatră şi bijuteriile pictate pe care le realizau, neanderthalienii au decorat o grotă din Spania cu elemente artistice.