Cercetătorii au descoperit că sângele celei mai mari şopârle de pe Pământ conţine proteine capabile să ucidă „super-bacterii”, în special bacterii periculoase pentru om. Şi evident, plecând de la această descoperire, există speranţe de fi puse la punct noi medicamente, mai eficiente în lupta cu bacteriile. Este tema dezvoltată într-un amplu articol publicat în L'Express.
Descoperirea aparţine unei echipe de cercetători de la Universitatea americană George Mason. Ei au analizat sângele dragonului de Komodo (Varanus komodoensis), cunoscut şi sub denumirea de varanul de Komodo, specie de reptile de dimensiuni mari, ce trăiesc în insulele indoneziene Komodo, Rinca, Flores etc. Aceste reptile pot măsura până la trei metri în lungime şi să cântărească aproximativ 70 de kilograme. Dar nu numai dimensiunile impresionează la dragonul de Komod, ci şi muşcătura lui. În cavitatea bucală a acestei reptile sunt peste 57 de tipuri de bacterii, potrivit unui studiu publicat în anul 2010.
Proteine ucigaşe de „super-bacterii”
Interesant este că dragonii Komodo par să fie imuni la muşcăturile provocate de semenii lor. De fapt, acest aspect misterios i-a atras pe cercetători de la Universitatea George Mason, care au demarat un studiu dedicat acestor reptile uriaşe.
Cercetătorii au descoperit, astfel, că secretul rezistenţei la bacterii se află în sângele reptilelor, mai precis în proteinele ucigaşe de bacterii. Este esenţa acestui studiu, publicat (6 februarie anul acesta), în Journal of proteome.
Numite peptide antimicrobiene, aceste proteine sunt prezente la majoritatea fiinţelor vii. Cu deosebirea că la dragonul de Komodo sunt cel puţin 48, „dintre care 47 sunt cunoscute pentru proprietăţile lor antimicrobiene”, au spus autorii studiului.
După ce au fost identificate, echipa de cercetători a decis să sintetizeze opt dintre acestea şi să le testeze eficacitatea în lupta contra bacteriilor. Proteinele au fost puse în contact cu Pseudomonas aeruginosa şi SARM, stafilococ auriu, două super-bacterii printre cele mai periculoase, deoarece au dezvoltat o rezistenţă foarte mare la antibioticele actuale, potrivit listei publicate, luni, 27 februarie, de Organizaţie Mondială a Sănătăţii.
Rezultatul obţinut este la înălţimea speranţei cercetătorilor: din opt peptide, şapte au reuşit să ucidă două bacterii şi una a reuşit să ucide una din două bacterii. Este o performanţă excelentă a cercetătorilor americani care speră ca aceste proteine să poate fi folosite pentru crearea de noi medicamente mai eficiente contra super-bacteriilor.
În prezent, se căută soluţii pentru a contracara fenomenul rezistenţei la antibiotice. Se încearcă inhibarea enzimelor care potenţează rezistenţa bacteriilor la antibiotice, se explorează terapiile numite „antivirulenţă”, care nu distrug bacteria, dar o împiedică să-l infecteze pe om. Alţi cercetători speră să creeze „virusuri, ucigaşe de bacterii”, printr-o tehnică specială, pusă la punct de specialiştii francezi.